Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
Bune maniere la teatru, concerte şi expoziţii
Spectacolele de teatru sau de operă, concertele de muzică clasică, cinematografele, expoziţiile şi muzeele au ajuns să facă parte din viaţa noastră cotidiană. Ca oriunde în societate, şi la aceste evenimente trebuie ţinut cont de regulile de bună purtare, conduită şi bune maniere.
Mersul la un spectacol de teatru sau operă era altădată considerat un eveniment deosebit, iar ţinuta trebuia, potrivit lui Olivier Cechman, să fie una de gală. Dar vremurile au trecut şi acelaşi autor în lucrarea „Savoir-vivre sau bunele maniere astăzi“ spune că ţinuta pentru asemenea ocazii nu trebuie să fie una „tip“, dar, pentru că un spectacol de teatru este întotdeauna o sărbătoare, mai ales dacă este vorba despre o gală sau o premieră, trebuie totuşi păstrat un caracter festiv al ţinutei, iar îmbrăcămintea să aibă un aer de eleganţă. La concerte, doamnele pot veni şi în rochie de după-amiază sau în orice altă ţinută elegantă. Bărbatul trebuie să poarte haină închisă la culoare cu pantalon asortat sau un costum de culoare închisă.
Cei care merg la spectacol trebuie să fie prezenţi cu cel puţin 15-20 de minute înainte de a suna primul gong. Dacă totuşi se întârzie, este un gest nepoliticos căutarea locului după începerea spectacolului. Se aşteaptă sfârşitul actului sau al unei părţi simfonice, la uşă, pentru a nu deranja sala, şi numai după aceea se caută locul. În sală şi pe rândul de scaune, bărbatul trece în faţă. În căutarea locului se trece cu faţa prin faţa spectatorilor care s-au ridicat.
La teatru, în sălile de concert sau de conferinţe, bărbatul va merge înainte pentru a o scuti pe partenera sa de privirile curioase. Înainte de a intra în sala de spectacol hainele de stradă se lasă la garderobă. Marca de la garderobă o păstrează bărbatul. Cei care au locuri la lojă pot să păstreze paltonul sau pardesiul, căci acolo sunt cuiere. Femeile pot să-şi păstreze pălăria pe cap. Păstrarea pălăriei de către doamnele care au locuri la stal sau la balcon este un gest de impoliteţe faţă de ceilalţi spectatori pentru că deranjează vizionarea spectacolului. Este nepoliticos să se ceară programul de sală de la vecin sau să fie citit peste umărul acestuia.
La teatru sau cinematograf nu trebuie deranjaţi ceilalţi spectatori prin ieşiri şi reintrări în sală. Dacă spectacolul sau filmul nu place, acest lucru nu trebuie arătat prin foială pe scaun sau discuţii cu partenerul, ci cea mai bună soluţie este ieşirea din sală.
La oricare gen de spectacol este o regulă strictă: telefoanele mobile trebuie să fie obligatoriu închise. Este o gravă lipsă de bun-simţ consumarea alimentelor de orice fel în timpul spectacolului. Regula este valabilă şi la cinema. Salutarea cunoştinţelor se face, potrivit site-ului „codul- bunelor-maniere.inginer.info“, cu o simplă înclinare a capului şi nu se încep conversaţii pe deasupra capului spectatorilor. Se consideră un act grav de impoliteţe părăsirea sălii înainte de final pentru a prinde rând la garderobă.
Regulile în privinţa aplauzelor sunt bine stabilite. La teatru se aplaudă la sfârşitul fiecărui act sau la sfârşitul unei bucăţi de mare virtuozitate. Într-o sală de concert, aplauzele încep la intrarea dirijorului sau a solistului. Este o gafă aplaudatul la sfârşitul unei părţi dintr-o lucrare simfonică. Simfonia are de obicei patru părţi şi se aplaudă numai la sfârşit. La un ciclu de lieduri se aplaudă la finalul ultimului dintre ele.