Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Cadastru gratuit pentru peste 224.000 de locuinţe
Locuinţele din 63 de comune vor fi incluse în prima fază a lucrărilor de cadastru general prin Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF), astfel că aproximativ 224.000 de familii vor beneficia, în perioada următoare, de cadastru gratuit, potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), citat de Agerpres. Comunele ai căror locuitori vor beneficia de cadastru general gratuit în perioada imediat următoare sunt din judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Ilfov (1 Decembrie, Copăceni, Clinceni), Iaşi, Botoşani, Suceava şi Neamţ. PNCCF se desfăşoară în perioada 2015-2023 şi are ca obiectiv înregistrarea sistematică a imobilelor în 2.337 de unităţi administrativ-teritoriale situate în mediul urban şi rural. Programul a fost instituit în scopul înregistrării gratuite a imobilelor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară şi al eliberării certificatelor pentru înscrierea în cartea funciară a posesorilor ca proprietari şi, după caz, a dezbaterilor succesorale.