Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Campania electorală a redat optimismul românilor
Dacă în luna mai 2011 aproape 40% din români credeau că situaţia financiară a familiei lor se va înrăutăţi în următoarele 12 luni, la distanţă de doar un an, doar 27% mai cred acest lucru, în vreme ce 24% se aşteaptă ca situaţia lor chiar să se îmbunătăţească, arată un studiu efectuat de compania de cercetare GfK România. "Comparând starea lor financiară prezentă cu cea din urmă cu un an, doar jumătate dintre cei chestionaţi afirmă că aceasta s-a degradat, faţă de 64% care considerau acest lucru în mai 2011, în timp ce 11 procente din persoanele chestionate afirmă că trăiesc mai bine decât în urmă cu un an. Ca de obicei, în perioada campaniilor electorale din ultimii ani, promisiunile oamenilor politici au un efect foarte convingător asupra românilor, iar aceasta se traduce în creşterea indicatorului de încredere", a declarat Andi Dumitrescu, director general GfK România.