Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Campanie de testare a consumului individual de alcool
La sfârșitul acestei săptămâni, locuitorii din municipiile Craiova, Miercurea Ciuc şi Târgu Mureş vor putea să îşi evalueze consumul de alcool prin intermediul unui test, numit AUDIT, creat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Caravana, organizată de Asociaţia Aliat pentru Sănătate Mintală, va poposi în Piaţa Fraţii Buzeşti din Craiova, în Parcul Central din Miercurea-Ciuc şi în Bulevardul Pandurilor 116 din municipiul Tg Mureş, în perioada 13-15 octombrie, la acţiune fiind aşteptate persoanele de peste 18 ani.
„Evaluarea se face prin completarea chestionarului AUDIT, ce cuprinde zece întrebări scurte şi generează un punctaj care determină categoria în care se înscrie fiecare respondent: consum puţin riscant (0-7 puncte), consum riscant (8-15), nociv (16-19) şi extrem de nociv (peste 20)”, arată asociația, care precizează că AUDIT este un instrument ştiinţific dezvoltat de OMS, utilizat în peste 190 de ţări și considerat cel mai de încredere instrument de diagnosticare timpurie a consumului riscant.
Testarea se face în mod confidenţial de către personal special instruit. „Persoanele care vor afla că au un consum riscant vor putea să evite viitoare probleme de sănătate, prin îndrumarea şi consilierea oferite de voluntarii asociaţiei”, precizează sursa citată. Până în prezent, în cadrul programului Alcohelp, peste 60.000 de români au completat chestionarul AUDIT și şi-au evaluat consumul de alcool.
„O analiză citată de Institutul Naţional de Sănătate Publică arată că la aproximativ 280 de astfel de teste efectuate în populaţie putem salva o viaţă”, a declarat directorul executiv al Asociaţiei Aliat pentru Sănătate Mintală, Viorel Roman, potrivit Agerpres. (C. Z.)