Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Ceferiștii vor să intre luni în grevă
Ca urmare a nesoluţionării revendicărilor ce formează obiectul conflictului colectiv de muncă, Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane (FNFMCV) declanşează greva la nivelul Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, începând din 27 noiembrie 2023, a anunțat ieri federația. Pe perioada grevei va fi asigurată o treime din activitatea normală.
Mișcarea de protest urmează grevei de avertisment din 15 septembrie în urma căreia s-a obținut aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023, nu însă și rezolvarea altor revendicări care țin de salarizare sau condiții de muncă.
„Negocierile colective în vederea încheierii contractului colectiv de muncă sunt blocate de politicile economice şi sociale adoptate de Guvern”, arată FNFMCV, într-un comunicat. Măsurile Guvernului nu numai că împiedică stabilirea în cadrul negocierilor colective a unei salarizări în concordanţă cu complexitatea şi volumul muncii, dar încalcă şi dispoziţiile contractelor colective şi individuale de muncă în vigoare, o serie de drepturi salariale fiind diminuate sau suprimate la plată, potrivit documentului.
Nemulțumiri determinate de efectele Legii 296 privind măsurile fiscal-bugetare au și sindicaliștii de la metrou. Ei au pichetat ieri sediul Guvernului acuzând subfinanţarea care a generat actualul deficit de personal de la Metrorex. Deficitul de finanţare a fost simţit în ultimii 10 ani, iar din ceea ce compania a avut nevoie s-a dat maximum 75%, a susținut Marian Artimon, preşedintele Unității Sindicatul Liber din Metrou.
În replică, ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că se poartă discuţii pentru rezolvarea problemelor salariale semnalate de sindicatele din companiile feroviare.