Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Ceremonia festivă a Zilelor Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iaşi

Ceremonia festivă a Zilelor Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iaşi

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială
Un articol de: Tudorel Rusu - 18 Noiembrie 2013
Aula Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iaşi a fost vineri, 15 noiembrie, preţ de câteva ore, centrul academic din ţara noastră. Ceremonia festivă de încheiere a Zilelor Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ , care a marcat  împlinirea a 200 de ani de învăţământ tehnic la Iaşi şi a 75 de ani de la începerea cursurilor Şcolii Politehnice ieşene, a reunit numeroase personalităţi din sfera universitară, precum şi oficialităţi centrale şi locale, dar şi reprezentanţi ai Bisericii. Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, prezent la eveniment, a adresat un mesaj de binecuvântare şi de felicitare conducerii, cadrelor didactice şi studenţilor instituţiei superioare de învăţământ. 
 
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi (UTI) a celebrat zilele trecute împlinirea a 200 de ani de la înfiinţarea Şcolii de Inginerie şi Hotărnicie de către Gheorghe Asachi, cu predare în limba română, şi a 75 de ani de la începerea cursurilor Şcolii Politehnice ieşene. Cu acest prilej, în perioada 13-15 noiembrie 2013, s-au derulat o serie de manifestări festive la care au participat invitaţi din ţară şi străinătate. Vineri, 15 noiembrie, în ultima zi a manifestărilor, în Aula Universităţii Tehnice din Copou,  a avut loc o ceremonie festivă, la care  a fost prezent şi IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. 
 
La întâlnire, alături de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi de Preasfinţitul Petru Gherghel, Episcop al Diecezei de Iaşi, au fost prezenţi Ecaterina Andronescu, preşedinte al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Senatul României, Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean, prof. dr. Vasile Işan, rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi (UAIC), prof. dr. Vasile Vîntu, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“, şi numeroşi membri ai senatelor şi ai consiliilor de administraţie ale UAIC şi UTI. De asemenea, a fost prezent şi părintele Florin Chirilă, inspector bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor şi parohul Bisericii cu hramurile „Sfântul Iulian din Tars“ şi „Sfinţii Arhangheli“ din Campusul studenţesc „Tudor Vladimirescu“ din Iaşi.
 
În cadrul ceremoniei, conducerea instituţiei de învăţământ superior ieşean  a pregătit o prezentare Power-Point cu  istoricul învăţământului tehnic ieşean, precum şi un filmuleţ reprezentativ al tuturor celor 11 facultăţi ale UTI. „În 1813, Gheorghe Asachi a creat prima clasă de Inginerie şi Hotărnicie, cu predare în limba română. Această şcoală poate fi considerată nucleul învăţământului tehnic superior din Moldova. În continuare, şcoala s-a dezvoltat în cadrul Academiei Mihăilene (1835)  şi, ulterior, în cadrul Universităţii din Iaşi, înfiinţată în anul 1860. În 1912, în urma aprobării noului regulament al Facultăţii de Ştiinţe din cadrul Universităţii, se înfiinţează învăţământul superior electrotehnic, chimic aplicat şi agronomic, eveniment care reprezintă, de fapt, adevăratul act de înfiinţare a ceea ce va fi, ulterior, Institutul Politehnic din Iaşi. Prin reforma învăţământului din anul 1948 a fost fondat Institutul Politehnic «Gheorghe Asachi», care a funcţionat până în anul 1993, când, în cadrul reformei învăţământului superior din România, a devenit, pe 17 mai 1993, Universitatea Tehnică «Gheorghe Asachi»“, a precizat prof. univ. dr. ing. Ion Giurma, rectorul UTI.

„Doresc ostenitorilor şi studenţilor de astăzi şi de mâine să fie credincioşi şi fideli începuturilor“

Printre cei care au rostit un cuvânt de omagiere a Universităţii Tehnice ieşene la momentul aniversar, s-a numărat şi IPS Mitropolit Teofan, care a transmis, printre altele, conducerii universităţii, cât şi studenţilor prezenţi în sală, cât de importantă este raportarea la Dumnezeu în mediul academic şi în procesul de învăţare: „Doresc ostenitorilor din această instituţie, cât şi studenţilor de astăzi şi de mâine să se regăsească în personalitatea lui Gheorghe Asachi, cel provenit dintr-o familie de preoţi, şi să fie credincioşi şi fideli începuturilor. Pot spune că în mâinile dumneavoastră se află binele şi răul, pentru că biotehnologia, terapeutica genetică şi celelalte ramuri tehnice pot aduce mult bine în lupta omului împotriva suferinţei şi a bolii, dar dacă Dumnezeu este îndepărtat din această ecuaţie, se poate cădea foarte uşor în mâna orgoliului nemăsurat şi a conştiinţei că puterea îi aparţine omului în exclusivitate, pretenţie luciferică ce a adus atâtea dezastre de-a lungul timpului“.
 
În cadrul manifestării, Ecaterina Andronescu împreună cu rectorul interimar al Universităţii Politehnice din Bucureşti, prof. dr. George Darie, şi cu ministrul delegat Mihnea Costoiu au oferit diplome de excelenţă instituţiei de învăţământ superior ieşean. Din partea ministerului, UTI a primit cea mai înaltă distincţie care poate fi oferită unei universităţi, Diploma „Spiru Haret“. 
 
„După Dimitrie Cantemir, cred că Gheorghe Asachi este cel mai mare cărturar şi patriot pe care l-a dat Moldova acelor vremuri. Pentru ţara noastră, Gheorghe Asachi a făcut lucruri extraordinare şi inimaginabile la acea vreme. Crearea primei clase de Inginerie şi Hotărnicie la Iaşi, cu predare în limba română, implicarea în organizarea Seminarului «Veniamin Costachi» şi a Şcolii de la «Sfinţii Trei Ierarhi», precum şi a multor şcoli din Iaşi, toate acestea s-au datorat formării intelectuale deosebite a marelui cărturar, care a parcurs în studiile sale foarte multe domenii şi discipline. De aceea, cred că orice autoritate dintr-un oraş sau dintr-o ţară are obligaţia să se uite la înaintaşi şi să constate  că dezvoltarea societăţii a fost permanent legată de dezvoltarea şcolii. O ţară nu poate performa dacă şcolile ei nu sunt performante. Lucrul acesta Gheorghe Asachi l-a înţeles pe deplin şi nu a precupeţit niciunul dintre eforturile de care era în stare pentru a duce la înfăptuire crezul său“, a subliniat, în cadrul evenimentului, Ecaterina Andronescu. De asemenea, Mihnea Costoiu a vorbit despre  realizările Universităţii Tehnice ieşene: „În această zi, îl omagiem în mod special pe creatorul Universităţii Tehnice din Iaşi, pe Gheorghe Asachi, însă, această instituţie de învăţământ are şi alte personalităţi de renume, absolvenţi care au conferit prestigiu locurilor unde au profesat, profesori care au devenit creatori de cunoaştere, contribuind nu doar la dezvoltarea unui corp didactic şi ştiinţific, ci şi la îmbunătăţirea societăţii din jurul lor şi la crearea unui spirit al culturii,  a unei datorii de a construi o cale pentru naţiune. Iar prezentul nu face altceva decât să confirme că eforturile făcute de înaintaşi au avut un ţel măreţ. Rezultatele excepţionale ale celor 11 facultăţi, activitatea impresionantă a celor 23 de centre, precum şi cele 350 de proiecte la nivel naţional şi internaţional sunt indicatori vizibili ai eforturilor de performanţă. Toate eforturile pe care comunitatea academică de aici le-a depus şi continuă să le depună reprezintă avantajele competitive reale în cadrul unei concurenţe extrem de acerbe“.
 
În timpul ceremoniei festive, în Sala Paşilor Pierduţi a UAIC,  a fost organizată o expoziţie, unde au fost amplasate standurile facultăţilor de la UTI, unde profesorii şi studenţii şi-au expus realizările şi medaliile obţinute la concursuri. Mai mult decât atât,  începând cu data de 11 noiembrie 2013, BNR a lansat în circuitul numismatic un set de monetărie dedicat aniversării a 200 de ani de la înfiinţarea, la Iaşi, a Şcolii de Inginerie de către Gheorghe Asachi. Setul de monetărie lansat conţine monedele româneşti aflate în circulaţie de 1 ban, 5 bani, 10 bani, 50 bani şi monede comemorative de 50 bani (Aurel Vlaicu, Mircea cel Bătrân şi Neagoe Basarab), precum şi o medalie din argint.