Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Ceremonial special la 100 de ani de la desemnarea Ostaşului Necunoscut
La Mausoleul de la Mărăşeşti a avut loc, duminică, o reinterpretare simbolică a evenimentului de acum 100 de ani în care, în semn de omagiu pentru eroii care au căzut în Primul Război Mondial și nu au fost niciodată identificaţi, un orfan de război a ales dintre osemintele a zece soldaţi din mormintele comune sicriul celui care l-a simbolizat ulterior pe Ostașul Necunoscut.
În urmă cu un secol, la 14 mai 1923, la câţiva ani de la sfârşitul Primului Război Mondial în timpul căruia sute de mii de soldaţi şi-au pierdut viaţa, la Mărăşeşti avea loc o impresionantă ceremonie religioasă şi militară pentru desemnarea Ostaşului Necunoscut. „Unii dintre cei morţi au fost recunoscuţi, dar nu toţi aveau elemente de recunoaştere şi au fost îngropaţi în gropi comune, alături de trupuri de soldaţi din toate armatele, română, germană, rusă, fără să aibă un nume. Eroi necunoscuţi”, a declarat, pentru Agerpres, managerul Muzeului Vrancei, Valentin Muscă.
La începutul anilor 1920, în toată Europa erau amenajate monumente ale eroilor necunoscuți. În România, în 1923, s-a decis să se ia osemintele a zece soldaţi din morminte comune aflate în locurile unor bătălii importante. Rămășițele au fost puse în sicrie de stejar ce au fost aduse la Mărăşeşti „cu trenul, într-un cortegiu impresionant, pe 13 mai seara, şi au stat peste noapte la Biserica «Adormirea Maicii Domnului», urmând ca a doua zi să fie desemnat Eroul Necunoscut”, a amintit Muscă.
Cel care a ales unul dintre cele 10 sicrie și l-a desemnat pe soldatul respectiv Erou Necunoscut a fost Amilcar Săndulescu, un orfan de război din Craiova.
„Avea copilul acesta doar 12 ani, dar era copt cât un adult şi a înţeles alegerea pe care urma să o facă. S-a învârtit printre sicrie şi, fără să îi spună cineva ce să zică, a întins mâna spre un sicriu şi a spus: «Acesta este tatăl meu!» În vara aceluiaşi an, copilul a fost trimis la mare, la Techirghiol, alături de alţi orfani, unde s-a înecat”, a completat muzeograful.
Sicriul ales de Amilcar a plecat în procesiune spre Bucureşti, fiind înhumat în Parcul Carol. Eroul Necunoscut a fost dezgropat în 1958 şi trimis la Mărăşeşti, pentru ca, după Revoluţie, să revină în Parcul Carol.
Duminică, la 100 de ani de la desemnarea Eroului Necunoscut, la Mărăşeşti a avut loc, în prezența ministrului apărării, Angel Tîlvăr, și a şefului Statului Major, generalul Daniel Petrescu, o ceremonie simbolică în cadrul căreia cele zece sicrie au fost înlocuite cu zece săculeţi cu pământ, aduşi, ca și osemintele de acum un secol, de la Mărăşeşti, Mărăşti, Grozeşti, Cireşoaia, Azuga, Topraisar, Rasoviţa, Bălăria, Cincea şi Chişinău. Urnele cu pământ au fost sfinţite și vor reface în aceste zile drumul Ostaşului Necunoscut, pentru a fi depuse apoi la mormântul acestuia din Bucureşti. (C. Z.)