România are în acest moment stocuri de gaz natural de 88,57%, fiind mult mai pregătită pentru iarnă decât alte state europene precum Germania, care are depozitele pline doar în proporţie de 61%. Înainte de
Ceremonie funerară la Curtea de Argeș
Custodele Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta, a decis repatrierea osemintelor principelui regent Nicolae al României, iar ceremonia funerară va avea loc vineri, 29 martie, la Curtea de Argeş, cu încuviinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului și Muscelului.
„Cel de-al doilea fiu al regelui Ferdinand şi al reginei Maria va odihni, alături de soţia sa, Ioana, în noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş”, arată Familia Regală pe pagina sa de socializare. (C.Z.)



.jpg)