Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Comisia Europeană susţine producătorii de lapte
Comisia Europeană a deblocat un pachet de sprijin în valoare de 500 de milioane de euro pentru a-i sprijini pe fermieri, în special pentru producătorii de lapte, cu ocazia consiliului miniştrilor agriculturii convocat la Bruxelles pentru a răspunde la criza prin care trece în prezent sectorul agricol, transmite AFP, citată de Agerpres. „Acest pachet va permite ca 500 de milioane de euro din fondurile UE să fie distribuite imediat în beneficiul fermierilor. Răspunsul demonstrează că Executivul îşi ia în serios responsabilităţile faţă de fermieri şi este pregătit să îi sprijine cu fonduri adecvate”, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Jyrki Katainen. Potrivit propunerilor Comisiei, cea mai mare parte a acestui pachet urmează să fie furnizată către toate statele membre sub forma unor anvelope pentru sprijinirea sectorului laptelui. Atunci când va stabili modul în care vor fi împărţite ajutoarele, Comisia se va asigura că acestea sunt distribuite în mod corect, ţintite şi eficiente, în special în acele state membre ai căror fermieri au avut cel mai mult de suferit de pe urma evoluţiilor de pe piaţă, a informat Executivul european într-un comunicat de presă. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Daniel Constantin, împreună cu secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, George Turtoi, au participat, la începutul săptămânii, la reuniunea Consiliului Uniunii Europene (Agricultură şi Pescuit).