Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Comisia Europeană vrea o altă definiţie pentru maşinile second hand
Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a declarat, ieri, că discuţiile cu Comisia Europeană în problema taxei de primă înmatriculare au intrat într-o fază intermediară.
Referindu-se la scrisoarea trimisă recent de CE autorităţilor de la Bucureşti pe această temă, ministrul a declarat că aceasta nu este un nou avertisment, ci numai o încercare de clarificare a unor termeni. „Comisia Europeană nu ne-a trimis încă un răspuns, este vorba numai de o solicitare ce a fost făcută la nivelul unei direcţii din cadrul CE (Direcţia Generală de Taxare şi Uniune vamală), ci este vorba de unele recomandări şi de unele soicitări de informaţii suplimenatre. Pe scurt, documentul cuprinde o serie de sugestii privind clarificarea unor termeni şi reflectarea acestora în grila de impozitare. Este vorba de diferenţierea între maşini noi şi maşini second hand“, a declarat Vosganian. Până cum, autorităţile noastre cereau ca maşinile să devină second hand după trei luni de la cumpărare, în vreme ce Comisia Europeană solicită ca maşinile să fie considerate astfel încă din prima lună. „Noi, în principiu, am convenit să facem acest lucru“, a declarat Vosganian. „Vom trimite şi experţi la Bruxelles la începutul săptămânii vitoare“. „Solicitările şi recomandările CE au o plajă mult mai îngustă decât scrisoarea iniţială. Deci, după opinia mea, o bună parte din chestiuni au ieşit deja din sfera litigioasă, (...) suntem pe un trend pozitiv în raporturile cu Comisia Europeană“. Comisia Europeană a formulat şi a transmis răspunsul la modificările propuse de Ministerul Economiei şi Finanţelor la taxa de primă înmatriculare, răspuns care conţine observaţii suplimentare asupra formulei de calcul, au declarat surse guvernamentale. „Autorităţile de la Bucureşti vor intra, în scurt timp, în posesia răspunsului care conţine precizări suplimentare ale Comisiei la formula de calcul şi, prin urmare, vor continua negocierile cu reprezentanţii CE pe această temă“, au menţionat sursele citate. Noua variantă de calcul a taxei de înmatriculare va intra în vigoare la 1 ianuarie 2008 sau la şase luni de la publicarea în „Monitorul Oficial“, după cum prevede Codul Fiscal, a declarat ministrul de resort, Varujan Vosganian.