Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Compensaţii pentru crescătorii de păsări, oi şi porci
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va aloca aproximativ 286 milioane de lei pentru susţinerea crescătorilor de păsări, oi, capre şi porci care au fost afectaţi de pandemia de COVID-19. Schemele de ajutor se acordă pentru perioada 1 martie - 1 iulie şi pot fi accesate până la sfârşitul acestui an.
Crescătorii de păsări, oi, capre şi porci vor primi compensaţii pentru pierderile suferite din cauza pandemiei de COVID-19 în perioada 1 martie - 1 iulie, cele aproximativ 286 milioane de lei urmând să fie acordate prin trei scheme de ajutor de stat. Pentru sectorul suin sunt alocate 131,76 milioane de lei, iar ajutorul se acordă crescătorilor organizaţi, după caz, în întreprinderi individuale şi familiale sau persoane fizice autorizate, precum şi persoanelor juridice care desfăşoară activitate de îngrăşare şi/sau reproducţie a suinelor.
În ceea ce priveşte schema de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul avicol, MADR alocă o sumă maximă de 109,8 milioane de lei. „Valoarea totală ce poate fi acordată pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole nu depăşeşte echivalentul în lei a 100.000 de euro, iar cuantumul ajutorului este de 100 euro/UVM (UVM - Unitate Vită Mare reprezintă încărcătura sau numărul de animale), echivalent în lei, ratele de conversie fiind 0,3 UVM pentru porc gras, 0,5 UVM pentru animale de reproducţie (scroafe şi scrofiţe), 0,03 UVM pentru pui de carne şi pui de curcă, respectiv 0,014 UVM pentru găini ouătoare şi găini rase grele”, după cum se arată în proiectele MADR citate de Agerpres.
În sectorul ovin/caprin, proiectul prevede o sumă totală de 45 de milioane de lei, iar ajutorul de stat se acordă pentru un efectiv cuprins între 50 şi 1.000 de capete de femele ovine, inclusiv, pe beneficiar, cu vârsta de 1 an la data de 31 martie a anului 2020, dar şi pentru un efectiv de minimum 25 şi maximum 1.000 de capete femele caprine, inclusiv, pe beneficiar, care au vârsta de minimum un an la data de 31 martie a anului 2020. Ajutorul de stat prevăzut pentru cei care deţin ovine poate fi cumulat cu ajutorul prevăzut la caprine pentru acelaşi beneficiar.
Potrivit proiectului, cuantumul ajutorului este de 5 lei/cap ovină/caprină, dar nu mai mult de 100.000 de euro/întreprindere. Sunt eligibili crescătorii cu exploataţiile înregistrate şi autorizate sanitar-veterinar care nu au mai solicitat alte ajutoare de la stat pentru aceleaşi costuri eligibile şi care nu se află în dificultate (respectiv reorganizare, lichidare, faliment) în baza evidenţelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului la data de 31 decembrie 2019.
(Oana Nistor)