Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
Conferinţă pe tema educaţiei la Biblioteca Naţională
A doua ediţie a Conferinţei naţionale cu tema „Educaţia - cunoaştere şi vocaţie“ va avea loc luni, 31 august, la Biblioteca Naţională a României din Capitală. Prima parte a evenimentului se va desfăşura sub forma unei conferinţe la care vor participa 200 de profesori, elevi, părinţi, specialişti în educaţie din societatea civilă sau din instituţii publice. Ulterior se vor desfăşura, în paralel, ateliere de lucru dedicate învăţământului vocaţional şi rolului bibliotecilor în educaţie. „Conferinţa naţională pe tema educaţiei se raliază obiectivului Institutului de Studii Populare de a realiza, cu suportul partenerilor săi, o comunitate de experţi - români şi străini - capabilă să genereze politici publice în domeniul educaţiei. Concluziile conferinţei vor fi puncte de reper pentru o serie de documente de politici publice pe care Institutul de Studii Populare îşi propune să le fundamenteze în următoarele 18 luni“, se precizează în comunicatul organizatorilor. Atelierele se vor derula în parteneriat cu Biblioteca Naţională a României, Coaliţia pentru Educaţie, Centrul pentru Politici Educaţionale şi Tenaris - Silcotub.