Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Copiii din familii nevoiaşe, în atenţia Arhiepiscopiei Sibiului
Reprezentanţii Departamentului Social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului au oficiat luni, 4 mai, slujba de sfinţire a noului loc de joacă de la Centrul de Plasament din Orlat, judeţul Sibiu. Ieri, 5 mai, reprezentanţii eparhiali au oferit ajutoare la mai multe parohii din jurul Sibiului şi la centrele de zi pentru copii de la mai multe biserici din oraş.
Noul spaţiu de joacă din cadrul Centrului de Plasament de la Orlat a fost sfinţit, cu prilejul inaugurării, iar în soborul slujitor s-au aflat consilierul social de la Arhiepiscopia Sibiului, părintele Nicolae Rusu, inspectorul social, pr. Tiberiu Kiss, şi parohul de la Orlat I, părintele Radu Bot. La eveniment au fost prezenţi şi inspectorul social Marius Talmaţchi, conducerea instituţiei şi alţi oaspeţi.
„Am adresat celor prezenţi un cuvânt de binecuvântare din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu, i-am felicitat pe toţi pentru această mare realizare, iar la final am împărţit tuturor copiilor dulciuri şi iconiţe“, ne-a spus părintele consilier Nicolae Rusu.
Amenajarea noului spaţiu de joacă a durat câteva luni şi a fost realizat prin bunăvoinţa mai multor sponsori. Spaţiul de joacă este doar unul dintre proiectele conducerii instituţiei de ocrotire socială, prin care cei peste 100 de copii aflaţi în grija lor să aibă o viaţă cât mai bună.
„Ne bucurăm că am reuşit să finalizăm un proiect pe care noi ni l-am dorit pentru a îmbunătăţi viaţa copiilor noştri, şi pe viitor avem şi alte proiecte care vin în ajutor micuţilor. Sperăm că această colaborare cu Arhiepiscopia Sibiului va fi în continuare plină de roade“, ne-a spus directoarea Daniela Neguţ.
Prevenirea abandonului şcolar
În cadrul Proiectului eparhial „Prevenirea abandonului şcolar“, reprezentanţii Departamentului social au oferit pachete cu alimente, dulciuri şi alte daruri mai multor copii din satele Daia, Roşia, Vurpăr, Fofeldea şi Marpod, precum şi centrelor de zi ale parohiilor din Sibiu. Copiii au fost îndemnaţi să-şi continue educaţia, indiferent de greutăţile materiale întâmpinate în familiile lor, având sprijinul constant al Bisericii.
„Prin acest proiect ne dorim să sprijinim preoţii în activităţile lor misionare din parohii cu dificultăţi materiale. Astăzi am ajutat peste 250 de copii, pe care i-am binecuvântat şi le-am oferit darurile pregătite pentru ei“, ne-a spus pr. Nicolae Rusu.
La Vurpăr, reprezentanţii eparhiali au avut posibilitatea să viziteze noul centru socio-cultural din parohie, instituţie ce va fi sfinţită în viitorul apropiat.
„Avem peste 400 de copii la şcoala din satul nostru şi ne-am gândit că pentru ei este bine să avem un centru parohial. Pe 7 iunie vom avea bucuria să-l avem la Vurpăr pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu, care va sfinţi aşezământul nostru. Vom vedea de atunci proiectele sociale şi educative pe care le vom implementa în parohie prin acest centru“, a spus parohul Eugen Marin.