Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Credinţa îi leagă mai mult pe cei aflaţi departe de ţară

Credinţa îi leagă mai mult pe cei aflaţi departe de ţară

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială
Un articol de: Marius Nedelcu - 12 Decembrie 2013
Viaţa românilor din străinătate, cu bucuriile, încercările şi tristeţile de zi cu zi, îşi găseşte un adevărat reazăm în parohiile ortodoxe româneşti, în preoţii ortodocşi, care, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, sunt „cu timp şi fără timp“ alături de credincioşi, cu un cuvânt bun şi cu o binevenită mângâiere. De nouă ani, parohia ortodoxă românească „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ din Pinerolo, Protopopiatul Piemonte II Sud, Italia, desfăşoară o activitate frumoasă pentru a-i aduna pe români în unitatea credinţei ortodoxe şi a conştiinţei etnice româneşti. 
 
Localitatea Pinerolo se află la 30 de kilometri de marele oraş italian Torino. După anul 2000, aici s-a stabilit o comunitate importantă de români, astfel că în anul 2004, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, s-au bus bazele unei parohii româneşti în Pinerolo, închinată Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. În acelaşi an a fost numit paroh părintele Sorin Petre. Credincioşii români au participat la slujbele ortodoxe la început la biserica Seminarului Catolic din Pinerolo, care a oferit, cu acordul Episcopului romano-catolic Monseniorul Piergiorgio Debernardi, găzduire liturgică până în anul 2013. La începutul anului 2012, cu binecuvântarea Preasfinţitului Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, la această parohie a fost numit slujitor diaconul Ciprian Ghizilă, care, la 10 martie 2012, a primit hirotonia întru preot tot pe seama parohiei din Pinerolo. În acelaşi an, părintele Sorin Petre a primit ascultarea de a păstori comunitatea românească ortodoxă formată în jurul Paraclisului episcopal de la Pino Torinese, iar paroh a fost numit părintele Ciprian Ghizilă. „An de an, cu sprijinul credincioşilor, biserica seminarului, care iniţial era goală de tot ceea ce ştim noi ca fiind odor bisericesc, s-a îmbogăţit cu câte ceva, ajungând să semene din ce în ce mai mult cu bisericile noastre din ţară. Deşi iniţial la slujbe veneau câteva zeci de credincioşi, prin râvna şi osteneala părintelui paroh Sorin Petre, comunitatea s-a dezvoltat tot mai mult, sporind atât prezenţa în biserică şi la sfintele slujbe, cât şi coeziunea dintre membrii ei. 
 
Comunitatea este în creştere, având în vedere natalitatea, circa 70 de botezuri pe an, dar şi continua mişcare a conaţionalilor noştri care vin în această ţară în căutarea unui trai mai bun. Numai în oraşul Pinerolo sunt înregistrate în jur de 600 de familii de români, fără a-i lua în calcul şi pe cei din localităţile limitrofe. Încă de la început, Dioceza catolică din Pinerolo a promis comunităţii ortodoxe române sprijinul, precum şi acordarea unei alte biserici în care să îşi poată desfăşura activitatea. Acest lucru s-a întâmplat în anul 2012, prin primirea în concesiune pe o perioadă de 30 de ani a Bisericii «San Bernardino» din centrul istoric al oraşului Pinerolo“, ne-a spus părintele paroh Ciprian Ghizilă. 

O biserică nouă în centrul istoric al oraşului

În 2012 şi 2013, cu deosebite eforturi financiare, comunitatea românească a susţinut lucrările de restaurare, înfrumuseţare şi dotare a noului lăcaş. Această lucrare de ctitorire a unei biserici ortodoxe a produs multă bucurie şi entuziasm în rândul românilor din Pinerolo, după cum ne mărturiseşte şi Ilinca Dobrea, stabilită de 11 ani în Italia. „În vara acestui an a fost organizată cu sprijinul enoriaşilor o petrecere cu membrii comunităţii, în scopul strângerii de fonduri pentru ultimele lucrări de amenajare a bisericii şi pentru acţiunile de mutare la noua locaţie a parohiei. Au participat atunci 250 de persoane, care au răspuns invitaţiei parohiei. A fost o zi frumoasă, de neuitat, când steagul românesc a fost înălţat la intrarea localului unde ne-am întâlnit. O parte dintre participanţi au venit îmbrăcaţi în costume populare. A fost prezentat şi un program cultural de către o formaţie artistică populară“, ne-a spus Ilinca Dobrea. De sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, de anul acesta, a fost săvârşită prima Sfântă Liturghie Ortodoxă în Biserica „San Bernardino“.