Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Cresc ușor ratele la creditele calculate în funcție de IRCC
Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC) are de la 1 octombrie valoarea de 5,99% pe an, în creştere faţă de cea publicată în urmă cu trei luni, de 5,86% pe an, a anunțat luni Banca Naţională a României (BNR). IRCC, care se calculează la finalul fiecărui trimestru ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice din trimestrul anterior (aprilie-iunie, în acest caz), a ajuns astfel foarte aproape de nivelul indicelui ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă. Acesta era vineri de 6,01% pe an.
Indicele IRCC este folosit îndeosebi la creditele ipotecare pe termen lung care au, de exemplu, o dobândă fixă pe 3-5 ani, apoi o dobândă variabilă, formată dintr-o marjă fixă a băncii + IRCC, în restul perioadei de creditare.
IRCC a fost introdus în trimestrul IV din 2018 pentru creditele în lei, având scopul de a reflecta costul real al creditării. Potrivit bnr.ro, a pornit de la valoarea 2,36% pe an (T4 2018), a fluctuat apoi atingând minimul de 1,07% pe an (T2 2021), iar din 2021 este în creştere continuă.
Potrivit analiștilor, valoarea IRCC va coborî la 1 ianuarie, în trimestrul I din 2025. Se știe deja acest lucru deoarece indicele trimestrial care va fi anunțat la sfârșitul lui decembrie va fi calculat ca media aritmetică a ratelor de dobândă zilnice din iulie - septembrie, având ca rezultat un IRCC de circa 5,7%. „În momentul acesta, IRCC este la cel mai înalt nivel la care a fost vreodată de când a fost introdus acest indicator şi va rămâne aici până la 1 ianuarie, după care va începe să scadă. Va ajunge undeva la 5,7%”, a declarat pentru TVR analistul economic Dragoş Cabat. (C. Z.)