Peste 90% dintre persoanele de peste 55 de ani din România care au participat la un studiu european, intitulat „Reducerea decalajului de încredere: cum se descurcă persoanele în vârstă în lumea digitală”, au
Crește piața jucăriilor
Piața jocurilor și a jucăriilor din România va depăși 230 de milioane de euro în acest an, în creștere cu aproape 44% față de 2016, ocupând locul al treilea în regiune, după Polonia și Ungaria, cu o cotă de piață de 1,5% din totalul pieței europene, potrivit unui studiu de profil, preluat de Agerpres. Piața va continua să crească și anul viitor, însă 2019 ar putea aduce un ușor declin, care să se accentueze în 2020. Studiul mai arată că segmentul care va înregistra, în următorii trei ani, cea mai spectaculoasă creștere, de aproximativ 80%, va fi cel al jucăriilor de construit, deși cota de piață va rămâne redusă, de numai 1,16%.



.jpg)