Bisericile din lemn aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO şi cele aflate în circuitul bisericilor din Transilvania au fost printre cele mai vizitate obiective turistice din judeţ în această vară, potrivit preşedintei Asociaţiei Naţionale pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), filiala Maramureş, Livia Sima. „Vechile bisericuţe din lemn, opt făcând parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, dar şi cele aflate într-un circuit al bisericilor transilvane, la fel de valoroase şi importante pentru fiecare sat, au fost printre obiectivele cele mai vizitate de turiştii români şi străini vara aceasta. Unele biserici au peste 200 de ani vechime şi atrag atenţia prin realizarea arhitectonică, linia zveltă şi turla înaltă care, privită de la distanţă, îţi dă senzaţia ca înfige cerul. Toate bisericile vechi din lemn sunt parte a patrimoniului din Maramureş şi reprezintă identitatea noastră şi o legătură aparte cu divinitatea. (…) Turiştii români sau străini sunt impresionaţi de frumuseţea acestor biserici, arhitectura simplă, dar complicată în realizare prin care lemnul a luat forme deosebite”, a declarat Livia Sima pentru Agerpres.
Curent electric pentru Catedrala Națională
Hidroelectrica a încheiat un contract de furnizare energie electrică cu Patriarhia Română - Administrația Patriarhală pe o perioadă de un an începând cu septembrie și include mai multe locuri de consum, printre care și Catedrala Mântuirii Neamului, potrivit unui comunicat al companiei. Astfel, „Hidroelectrica și-a manifestat încă o dată interesul față de susținerea cultului românesc, bucurându-se de faptul că instituția ce deține cea mai mare încredere în rândul românilor - Biserica, a ales să lucreze împreună cu o companie românească, promovând astfel, împreună, valorile ce ne leagă: încredere, seriozitate și spiritul național. Această colaborare vorbește într-o perioadă simbol - Anul Centenar, despre capacitatea poporului nostru de a se mobiliza pentru unitate în toate formele acesteia: credință, cultură și, de ce nu, afaceri”, a declarat președintele Directoratului Hidroelectrica, Bogdan Badea. Hidroelectrica are în perspectivă încheierea unui nou contract de furnizare a energiei electrice cu Arhiepiscopia Bucureștilor, dorind să se impună ca principalul furnizor de energie verde al Patriarhiei Române.



.jpg)