Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Declaraţiile se depun o singură dată pe an
Astăzi, 25 august, este termenul limită de depunere a contribuţiilor de asigurări sociale pentru şomaj şi pensie în cazul persoanelor care obţin venituri din drepturi de autor, pentru câştigurile din luna precedentă, în timp ce în cazul asigurărilor de sănătate plata se va face o singură dată pe an, pe 25 ianuarie 2011.
Aproximativ 500.000 de români care primesc în mod frecvent venituri din drepturi de autor au avut ca termen limită 25 august pentru a depune declaraţiile privind asigurarea în sistemul public de pensii şi de şomaj. Potrivit legii, declaraţiile se depun personal de către beneficiari o singură dată, până în data de 25 a lunii pentru luna anterioară în care s-au realizat veniturile de natură profesională, la casa teritorială de pensii şi, după caz, la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană sau a municipiului Bucureşti, din raza de domiciliu sau de reşedinţă a persoanelor asigurate. Persoanele care realizează venituri pentru care se datorează contribuţiile individuale sunt considerate asigurate obligatoriu, prin efectul legii, în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, în sistemul asigurărilor pentru şomaj, precum şi în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Cota individuală de contribuţie de asigurări sociale a fost stabilită, pentru anul 2010, la 10,5%, iar cea datorată la bugetul asigurărilor pentru şomaj la 0,5%. În cazul asigurărilor sociale de sănătate, cota este de 5,5%, iar reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate au declarat, luni, pentru Mediafax, că persoanele care obţin constant venituri din drepturi de autor trebuie să depună declaraţiile de asigurare o dată pe an, în 25 ianuarie, pentru anul precedent. Acest lucru este posibil întrucât plata contribuţiilor în sistemul asigurărilor sociale de sănătate este reglementată încă din 2006 prin Legea nr. 95. "Sunt trei situaţii. Una care vizează persoanele ce obţin venituri, altele decât din drepturi de autor, şi care plătesc contribuţia la asigurările de sănătate. Apoi, cei care primesc venituri din drepturi de autor, dar au şi carte de muncă, iar aceştia plătesc de două ori contribuţia la asigurările sociale de sănătate. Şi o a treia categorie, reprezentată de persoanele care obţin doar ocazional venituri din drepturile de autor, în acest caz nefiind plătită contribuţia la asigurările sociale de sănătate", a precizat preşedintele CNAS, Lucian Duţă. Tot până la 25 august trebuie să depună declaraţiile de venit şi persoanele fizice autorizate, astfel: în cazul PFA-urilor cu activitate dependentă, contribuţiile se vor plăti ca în cazul unui salariu, iar în cazul PFA-ul care are o activitate cu caracter independent se va plăti impozit de 16% şi contribuţii sociale de 16,5%.