Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Despre atenţie şi nutriţie la conferinţele „Ai copil. Învaţă să fii părinte!“
Cea de-a IX-a ediţie a Conferinţei „Ai copil. Învaţă să fii părinte!“, organizată de Şcoala Gimnazială „Varlaam Mitropolitul“ şi de Grădiniţa „Buna Vestire“, aflate sub patronajul spiritual al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, va începe luni, 4 mai, ora 18:00, în Aula Magna a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ Iaşi.
Evenimentul propune ieşenilor două întâlniri centrate pe tema „Stimulăm sau inhibăm atenţia copiilor noştri?“, care vor fi susţinute de specialişti de renume - biofizicianul Virgiliu Gheorghe, doctor în bioetică, şi Alina Stoica, nutriţionist.
Întâlnirea cu Virgiliu Gheorghe va avea loc luni, 4 mai, începând cu ora 18:00, în Aula Magna, tema discuţiei fiind „Premise şi soluţii în dezvoltarea atenţiei“. Împreună cu publicul vom încerca să aflăm modul în care se dezvoltă atenţia la copii, dar şi modul în care evoluează creierul noilor generaţii fiindcă modul lor de organizare, neuronal şi neuropsihologic este complet diferit de cel al generaţiilor anterioare. Neuropsihologia arată că între creier şi lume este o legătură foarte strânsă, care se dezvoltă prin experienţă. Cu cât experienţa este mai bogată, cu atât creierul se dezvoltă mai mult. Foarte importantă este şi stimularea afectivă. Împreună cu Virgiliu Gheorghe vom afla cum putem dezvolta atenţia şi care sunt mecanismele prin care o putem întreţine.
Virgiliu Gheorghe este biofizician, doctor în bioetică al Universităţii Aristotel din Tesalonic, autor al multor lucrări pe tema dezvoltării copiilor.
A doua conferinţă va avea loc joi, 7 mai, începând cu ora 18:00, şi va fi susţinută de nutriţionistul Alina Stoica, alături de care vom vorbi despre „Rolul esenţial al alimentaţiei în stimularea atenţiei“. Fiecare copil are o inteligenţă şi o sensibilitate calitativă în ceea ce priveşte hrana, foarte bine dezvoltate până la vârsta de 3 ani, şi este bine să avem încredere în instinctul lor. Obiceiurile alimentare adoptate de familie sunt transmise copilului, iar educaţia nutriţională începe practic încă din primul an de viaţă. În cadrul familiilor cu o cultură de viaţă, implicate în creşterea şi educarea copiilor, se conturează principii sănătoase, prin intermediul cărora copiii devin conştienţi de impactul alimentelor asupra evoluţiei organismului.
Alina Stoica este licenţiată în biochimie, calificată şi specializată în nutriţie, dietetică şi stil de viaţă, membru al Ordinului Practicienilor de Medicină Complementară din România, masterand în Nutriţie şi Siguranţă Alimentară în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“. Este unul dintre colaboratorii cunoscutului profesor doctor Pavel Chirilă, invitat la prima ediţie a Conferinţei „Ai copil. Învaţă să fii părinte!“.
Seria conferinţelor „Ai copil. Învaţă să fii părinte!“ a început în 2011 şi a adus în faţa publicului zeci de specialişti de renume, care au venit în sprijinul părinţilor care vor să înveţe cum să aibă o relaţie cât mai sănătoasă, frumoasă şi armonioasă cu micuţii lor. Este un eveniment de referinţă, apreciat de mii de ieşeni care în fiecare an au onorat invitaţiile de a fi alături de echipa Şcolii „Varlaam Mitropolitul“, a Grădiniţei „ Buna Vestire“ şi de oaspeţii lor în Aula Magna.