Economia poloneză, care a progresat cu 3,5% în primul trimestru din 2026, s-ar putea alătura celor mai influente economii din Europa în următorii 10 ani, a declarat Andrzej Domanski, ministrul polonez de resort,
Dezinsecţie în parcuri
Centrul de Protecţie a Plantelor Bucureşti efectuează, până pe data de 7.04.2012, tratamente de combatere a dăunătorilor vegetali pe toată raza sectorului 6, informează administraţia locală. Potrivit b365.ro, tratamentele vor fi aplicate la nivelul parcurilor şi aliniamentelor stradale din sectorul 6. Biroul de Control Sanitar, Veterinar şi Fitosanitar din cadrul Primăriei sectorului 6 atenţionează deţinătorii de animale şi apicultorii să adopte măsuri adecvate în scopul prevenirii accidentelor nedorite, soluţiile folosite fiind toxice (Topsin, Kumulus, Decis). Se recomandă, ţinând cont de toxicitatea substanţelor utilizate, ca, în caz de contact accidental uman sau animal cu acestea, să fie solicitată asistenţă medicală de specialitate.



.jpg)