Dezvoltăm sau distrugem atenţia copiilor noştri?

Copiii, dar şi adulţii reuşesc din ce în ce mai greu să-şi ţină atenţia în frâu. Ne răspândim mintea şi ne pierdem pacea, iar acestea nu sunt teorii, ci probleme reale pe care le întâmpinăm în fiecare zi. În acest context, părinţi şi cadre didactice au umplut Aula Magna „Mihai Eminescu“ a Universităţii „Al. I. Cuza“ luni, 4 mai 2015, la întâlnirea cu biofizicianul Virgiliu Gheorghe.

Conferinţa cu doctorul în bioetică s-a desfăşurat în cadrul seriei „Ai copil. Învaţă să fii părinte!“. A fost organizată de Şcoala „Varlaam Mitropolitul“ şi de Grădiniţa „Buna Vestire“ şi s-a intitulat „Premise şi soluţii în dezvoltarea atenţiei“.

Educaţia şi dezvoltarea atenţiei, a funcţiilor creierului încep încă din timpul în care copilul este în burtă şi, de aceea, stările emoţionale ale mamei sunt foarte importante. Astfel, emoţia şi motivaţia ne urmează pe parcursul întregii vieţi şi, în funcţie de ele, putem stimula sau inhiba atenţia. Ataşamentul securizant este unul dintre cei mai importanţi factori de stimulare, iar copiii au nevoie de răspuns afectiv, de înţelegerea şi de braţele părinţilor, de armonia din familie - pentru a nu deveni vulnerabili. „Încurajaţi-i pe copii să vă povestească despre experienţele lor, să citească, să folosească mult cuvântul, să caute liniştea lăuntrică, acel sentiment de la care copilul devine creativ. Sportul este foarte bun în dezvoltarea atenţiei, la fel şi muzica“, a spus Virgiliu Gheorghe.

Dacă ne dorim un copil cu o atenţie sporită, sub nicio formă nu trebuie să încurajăm existenţa televizorului şi a smartphone-ului în viaţa acestuia. Media stimulează răspunsul de tip pavlovian şi nu oferă stimuli educativi pe fond emoţional. Pentru o bună atenţie, nici alimentaţia nu trebuie neglijată. De asemenea, e nevoie să se pună accent pe bucuria simplă, accesibilă. Lumea artificială şi hiperbolizată a jocurilor pe calculator, a televiziunii şi a comunicării din virtual creează dependenţă şi afectează ireversibil creierul.

În sporirea atenţiei, un rol esenţial îl are şi viaţa religioasă, care oferă un sentiment de siguranţă şi de protecţie. Copilul împrietenit cu Dumnezeu va înţelege mai uşor că viaţa presupune şi înfrânare şi va şti, de-a lungul evoluţiei sale, să păstreze un echilibru şi să evite extremele - exaltare sau depresie.