Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Emisiune filatelică dedicată „Anului Centenar al Patriarhiei Române”

Emisiune filatelică dedicată „Anului Centenar al Patriarhiei Române”

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială
Data: 05 Feb 2025

Romfilatelia a introdus ieri în circulaţie o emisiune aniversară dedicată ridicării Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie. Sub denumirea „Anul Centenar al Patriarhiei Române”, emisiunea are în componenţă o marcă poştală, o coliţă dantelată, un plic „prima zi” şi o mapă filatelică specială în tiraj limitat de 185 de exemplare, a transmis Biroul Relaţii Publice al instituției.

Marca poştală a emisiunii - cu valoarea nominală de 25 de lei - reproduce un portret aflat în patrimoniul Patriarhiei Române, care îl prezintă pe Mitropolitul‑primat Nifon Rusailă, aflat la cârma Bisericii Ortodoxe Române începând din 1865 și până în 1875, aparţinând unei perioade de intensă strădanie a Bisericii pentru obţinerea Autocefaliei, arată Romfilatelia.

Coliţa filatelică prezintă în imaginea mărcii poştale portretul primului Patriarh al României, Miron Cristea (întâi stătător în anii 1925‑1939). Simbolurile Anului Centenar, faţada Catedralei Patriarhale, la care se adaugă şase medalioane‑portret ale patriarhilor români din 1925 până în prezent, întregesc grafica de ansamblu a coliței.

Plicul „prima zi” redă imaginea Icoanei Anului Omagial, sigiliul simbol al Anului Centenar al Patriarhiei Române şi o vedere parţială a faţadei Catedralei Patriarhale. Emisiunea este disponibilă în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj‑Napoca, Iaşi, Timişoara. În magazinul online aflat la adresa https://romfilatelia.ro/store/, potrivit datelor afișate ieri, coala filatelică de 32 de timbre, minicoala de 3 timbre + 1 vinietă + 2 tabsuri, plicul „prima zi” și mapa filatelică ale emisiunii apar ca având stoc epuizat. (C.Z.)

 

Citeşte mai multe despre:   Romfilatelia