Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Fondul de Creditare pentru Agricultură
Ministerul Agriculturii vrea să lanseze un Fond de Creditare pentru Agricultură până în octombrie sau noiembrie, în acest sens fiind în discuţii avansate cu Fondul European de Investiţii (FEI), a declarat ministrul de resort, Achim Irimescu, în plenul Senatului, la „Ora ministrului”. „Avem discuţii avansate cu Fondul European de Investiţii (FEI) pentru stabilirea unui Fond de Creditare pentru Agricultură în vederea facilitării accesului la finanţare pentru că am dezangajat aproape 1 miliard de euro din cauza faptului că fermierii nu au avut acces la finanţare. Am discutat deja cu un director al FEI şi dacă vom accelera corespunzător discuţiile, în octombrie-noiembrie am putea să avem un fond care ar putea să acorde credite prin 3, 4, maximum 5 bănci”, a spus Achim Irimescu. Nu în ultimul rând, şeful MAR a precizat că în aceste zile există consultări cu CE în vederea modificării unor condiţii pentru Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR), care percepe un comision mai mare decât dobânda practicată în prezent de bănci.