Reprezentanții Pactului Național pentru Agricultură și Dezvoltare Durabilă au realizat o analiză a potențialului hidrografic al României și au înaintat o serie de măsuri menite să valorifice potenţialul
Fonduri nerambursabile şi compensaţii în agricultură
Sesiunea de depunere a cererilor de finanţare pentru investiţii în sectorul vitivinicol se deschide luni, 17 august, alocarea financiară totală disponibilă fiind de 11 milioane de euro atât pentru „creşterea competitivităţii sectorului”, cât şi pentru „investiţii care contribuie la o producţie de vin mai eficientă şi mai durabilă”, a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Solicitanţii pot transmite cererile de finanţare până la data de 19 octombrie 2026, prin sistemul informatic dedicat, însă, atrage atenţia MADR, sesiunea se va închide în momentul în care valoarea cererilor de finanţare va atinge pragul de 150% din limitele bugetare stabilite.
Micii fermieri, cu excepţia persoanelor fizice, vor putea solicita şi ei finanţări nerambursabile de până la 50.000 de euro pe proiect prin intervenţia DR-14 „Investiţii în fermele de mici dimensiuni”, după publicarea Ghidului solicitantului de către Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. „Depunerea dosarului prin care se vor solicita fondurile nerambursabile se realizează online pe pagina de internet a Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în perioada sesiunii de primire a proiectelor, care va fi deschisă după cel puţin 15 zile de la publicarea Ghidului solicitantului”, se arată într-un comunicat citat de Agerpres.
Sprijinul nerambursabil va fi de maximum 85% din totalul cheltuielilor eligibile, iar investiţiile vor viza lucrări precum înfiinţarea/modernizarea construcţiilor cu destinaţie agricolă, amenajarea facilităţilor pentru gestionarea gunoiului de grajd sau dezvoltarea unităţilor de depozitare şi procesare la nivelul fermei.
Pentru fermele de acvacultură extensivă şi semiintensivă vor fi acordate compensaţii de până la 50.000 de euro pe an pentru serviciile de mediu furnizate, în cadrul unui apel de proiecte cu un buget de 14,28 milioane de euro, potrivit unui anunţ al MADR. Apelul de proiecte aferent Acţiunii 2.1.4 - „Servicii de mediu“ este deschis până la data de 6 septembrie 2026, iar cererile de finanţare se depun online, prin sistemul MySMIS2021, cu semnătură electronică.
Compensaţia, în cuantum de 174,92 euro/ha/an pentru acvacultura extensivă şi de 97,18 euro/ha/an pentru acvacultura semi-intensivă, poate fi solicitată pentru anii calendaristici întregi din perioada 2022-2026 în care sunt îndeplinite, cumulativ, mai multe condiţii. (O.N.)



.jpg)