Rata anuală a inflaţiei a coborât în august la 6,2%, de la 8,2% în iulie şi de la 10,4% în iunie, însă reducerea nu arată că au scăzut prețurile, ci că au încetat să mai crească în ritmul de anul
Grevă la metrou
Consiliul General al Uniunii Sindicatului Liber din Metrou a respins ultima ofertă de creştere salarială înaintată de administraţia Metrorex şi a decis declanşarea grevei de avertisment joi, orele 4:00-6:00, conform unui comunicat.
„Ne cerem scuze publicului călător pentru disconfortul care se va crea prin oprirea timp de două ore a metroului bucureştean, dar noi ca şi toţi cetăţenii României avem acest drept constituţional”, precizează sindicaliştii.
Liderul Unităţii Sindicatului Liber Metrou (USLM), Ion Rădoi, a menţionat că sindicaliştii sunt dispuşi să negocieze în continuare pentru a găsi soluţii la revendicările lor.



.jpg)