Ministerul de Finanţe a avizat pozitiv un proiect al Ministerului Agriculturii care prevede compensarea creşterii preţurilor la îngrăşăminte în 2026 prin alocarea sumei de 60 de milioane de euro. Potrivit
Importuri în creștere la lapte
Importul de lapte brut realizat de unităţile procesatoare a crescut cu 47,6% în perioada ianuarie - august 2024, faţă de aceeași perioadă din 2023, iar cantitatea colectată cu 3,7%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. În august 2024 faţă de luna precedentă, cantitatea de lapte brut importată a urcat cu 22,2%, iar de lapte colectat cu 5,3%.
În primele opt luni ale anului, producţia de lactate a crescut, de asemenea, pe toate componentele, avansul cel mai mare, de 9,9%, fiind la unt. (C.Z.)



.jpg)