Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
În zi de doliu naţional, Patriarhia Română se roagă pentru românii care au murit în cutremurul din Italia
În ziua de doliu naţional, Patriarhia Românăse roagă pentru odihna sufletelor celor 11 români morţi în urma cutremurului din Italia, în ziua de 24 august 2016, şi adresează un mesaj de caldă compasiune şi solidaritate creştină din partea clerului şi a credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române pentru familiile acestora.
Biserica Ortodoxă Română va fi în continuare alături de răniţi şi de familiile victimelor aflate în suferinţă, aducându‑le prin cuvânt şi faptă alinare sufletească şi ajutor material după putinţă.
Cele 11 victime vor fi pomenite vineri, 2 septembrie 2016, în toate bisericile în care se va săvârşi Sfânta Liturghie.
Un moment de reculegere va fi păstrat la începutul conferinței duhovniceşti cu tema „Iisus Hristos - Bucuria Vieții”, care va avea loc astăzi, începând cu ora 19:00, la Sala Palatului din Capitală, în cadrul Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din toată lumea.
De asemenea, Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc, în şedinţa din data de 1 septembrie 2016 a aprobat acordarea sumei de 3.000 de lei ca sprijin financiar de urgență pentru fiecare familie a celor 11 români care şi‑au pierdut viaţa în urma cutremurului din Italia.
Ne rugăm lui Dumnezeu pentru odihna sufletelor celor decedaţi şi însănătoşirea celor răniţi în urma acestui seism, dar şi pentru consolarea familiilor îndoliate.
Biroul de presă al Patriarhiei Române