Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Încă 40 de pompieri români în Grecia
Numărul pompierilor români implicaţi în stingerea incendiilor de pădure din Grecia a fost suplimentat cu 40, la solicitarea autorităţilor din Republica Elenă, conform unei hotărâri aprobate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Dintre aceștia, 30 au ajuns la destinație cu un avion al Ministerului Apărării Naţionale, iar 10 pe cale rutieră, cu trei autospeciale, o cisternă de 10.000 de litri şi un autoturism 4x4 (Duster).
În Grecia se află deja un contingent format din 40 de pompieri care ajută la monitorizarea zonelor cu risc de incendiu din estul Atenei. (C.Z.)



.jpg)