Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Incendii devastatoare în Los Angeles
Declanșate marțea trecută, incendiile din Los Angeles au distrus zeci de mii de case şi autovehicule și au forțat evacuarea a peste 130.000 de locuitori, transmite AFP. Cel puțin 10 persoane și-au pierdut viața, potrivit unui bilanț provizoriu anunțat vineri.
Vântul, cu viteze de până la 160 km/h, a avut „forţa unui uragan” alimentând sinistrul în contextul unor „condiţii extreme de secetă”, a declarat primarul Karen Bass. Vânturile Santa Ana sunt o caracteristică clasică a iernilor din California, însă săptămâna trecută au atins o intensitate nemaivăzută din 2011, spun meteorologii. (C. Z.)



.jpg)