Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Indemnizaţie de şomaj pentru absolvenţi
Absolvenţii instituţiilor de învăţământ în vârstă de cel puţin 16 ani, promoţia 2012, pot beneficia de indemnizaţie de şomaj timp de şase luni, dacă se înregistrează la una dintre agenţiile de sector ale Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti. Valoarea indemnizaţiei este de 250 de lei şi se acordă numai dacă absolventul se înregistrează ca "persoană în căutarea unui loc de muncă" la agenţia de ocupare a forţei de muncă din raza căreia îşi are domiciliul, în cel mult 60 de zile de la data absolvirii. "Indemnizaţia de şomaj se acordă după 60 de zile de la data absolvirii, perioadă în care absolventul beneficiază de servicii gratuite în vederea angajării (informare şi consiliere profesională, medierea muncii, formare profesională", precizează AMOFM. Pentru înregistrare la agenţia locală pentru ocuparea forţei de muncă, absolventul trebuie să prezinte, în original şi copie, actul de identitate, actele de studii şi de calificare sau o adeverinţă din care să rezulte data absolvirii. De asemenea, este necesară o adeverinţă medicală care să ateste că este sănătos sau apt de muncă ori că are eventuale restricţii medicale.