Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu
Institutul Cantacuzino trece la Apărare
În cel mult o lună, Institutul Cantacuzino va fi transferat în subordinea Ministerului Apărării şi va deveni unitate militară cu o conducere militară, a anunțat Adrian Țuțuianu, ministrul apărării. „Poate o mână militarizată va avea rezultate”, a declarat premierul Mihai Tudose. Ţuţuianu afirmă că a discutat deja despre organizarea institutului și că în baza materialului de control făcut de ministrul Bodog, în două-trei săptămâni va veni cu un proiect de act normativ prin care institutul „va fi transformat într-o unitate militară, cu conducere militară”. La începutul lunii august, ministrul sănătăţii anunţa că la Institutul Cantacuzino se vor produce vaccinuri în circa doi-trei ani.



.jpg)