Între beneficiile modernităţii şi traficul de fiinţe umane

Donarea de ovule riscă să devină o formă a fenomenului traficului de fiinţe umane. La presiunile unei industrii cu mari profituri financiare, se adaugă golul legislativ şi lipsa informaţiilor despre consecinţele devastatoare asupra sănătăţii femeilor implicate.

În urmă cu un an, în mass-media românească era relatată descoperirea unui grup de medici care se ocupau, la scară largă, de trafic de ovule. Timp de 10 ani, Clinica Sabyc a oferit servicii medicale de fertilizare in vitro la câteva sute de cupluri, mai ales din străinătate, cu utilizarea ovocitelor provenite de la femei din România. Donatoarele de ovocite, după cum preciza raportul procurorilor, erau femei sărace, majoritatea de etnie rromă, cu vârste cuprinse între 15 şi 30 ani. Ele primeau, pentru fiecare stimulare ovariană, o sumă cuprinsă între 800 şi 1.000 de lei. Puţine au fost însă referirile presei la pericolele ce le pândesc pe femeile care recurg la donarea de ovule.

Ovulele pot fi procurate în diferite ţări, pot fi congelate, prin vitrificare, ca orice organ, şi pot fi transportate oriunde. La aceste condiţii, să spunem pur tehnice, se adaugă golul legislativ, presiunile financiare şi, nu în cele din urmă, sărăcia, care predispune, în egală măsură, la mari compromisuri morale.

Ce presupune donarea de ovule?

O femeie se naşte cu aproximativ unul-două milioane de ovocite (ovule), iar până la vârsta pubertăţii (aproximativ 12 ani), rămâne cu 300.000-400.000. În medie, 1.000 de ovule se pierd în fiecare lună în perioada fertilă, de la instalarea pubertăţii până la menopauză. Fertilitatea femeii scade dramatic de la 35 de ani, iar la 40 de ani, declinul fertilităţii sale este foarte pronunţat. La menopauză, femeia nu mai are ovule.

Donarea de ovocite presupune injectarea donatoarei cu hormoni foarte puternici timp de mai multe săptămâni, astfel încât: se stopează funcţia ovariană, se provoacă supraovularea, ca femeia să producă mai multe ovocite, şi se administrează o altă injecţie hormonală pentru eliberarea tuturor ovocitelor maturate din ovare. În final, donatoarea este supusă unei proceduri chirurgicale minore (laparoscopie) prin care i se prelevează ovulele. Acest proces este îndelung şi riscant şi se deosebeşte de alte tipuri de donare. Compensaţia financiară substanţială oferită poate face ca donatoarea să neglijeze orice risc.

Care sunt riscurile?

Una dintre urmările pe termen scurt ale donării de ovule este sindromul de hiperstimulare ovariană (SHSO), care poate fi uşor, moderat sau sever. Formele uşoare se întâlnesc în 10 până la 20% din cazuri, potrivit Societăţii Americane de Medicină Reproductivă (2005). Un alt pericol îl constituie expunerea donatoarei la o procedură agresivă de supraovulare. Există această tendinţă, deoarece ea este plătită să doneze. O femeie infertilă nu va fi supusă unei asemenea proceduri, ea fiind monitorizată regulat, ajustându-i-se dosajul hormonal şi administrându-i-se un tratament specific.

Societatea Americană de Medicină Reproductivă arăta, în 2003, că formele mai severe de SHSO "nu sunt deloc rare". S-au înregistrat şi decese din cauza SHSO. Alte complicaţii ar putea include chisturi ovariene şi complicaţii, până la îndepărtarea chirurgicală a ovarelor, de aici, sângerări şi infecţii.

Complicaţiile pe termen lung includ riscul de cancer, probleme de fertilitate, probleme psihice legate de tratamentele hormonale şi rezultate din întrebările care apar cu privire la copilul/copiii născuţi din ovulele donate.

Aceleaşi pericole au fost identificate şi de un seminar european pe problema exploatării femeilor. Lucrările lui, desfăşurate la 30 iunie 2005, la Bruxelles, au fost deschise de Anna Zaborska, parlamentar slovac, preşedintele Comisiei pentru Drepturile Omului şi Egalitate de Şanse. Reprezentanţii acestei coaliţii lărgite de organizaţii considerau că cererea de ovule devine tot mai mare, iar presiunile financiare determină scăparea de sub control a donării de ovule. În special femeile cu venituri modeste sunt vulnerabile la exploatare. Medicul american John C. Willke face previziuni sumbre: "Pentru obţinerea şovulelorţ, femeia urmează un tratament pentru stimularea de ovulaţii multiple. Apoi este supusă anesteziei generale şi laparoscopiei. După care medicul prelevează ovulele de pe suprafaţa ovarelor. De unde vor fi luate femei pentru asta? Cu siguranţă că femeile din lumea a treia vor fi exploatate ca nişte cobai" (John C. Willke, Barbara H. Willke, "Avortul. Întrebări şi Răspunsuri", 2007).

Această industrie de miliarde de dolari nu este reglementată legal nici măcar în Statele Unite.

Din păcate, medicina fertilităţii este o afacere globală, iar turismul pentru reproducere este o realitate. Debora L. Spar, profesor la Harvard Business School, susţine în cartea sa "The Baby Business: How Money, Science, and Politics Drive the Commerce of Conception" (2006) că, în Statele Unite, în 2004, industria fertilităţii era de trei miliarde de dolari. Un ovul era valorat de la 2.500 la 50.000 de dolari. În trei ani, numărul de recurgeri la donare de ovule a crescut cu 40%: 14.323, în 2003, faţă de 10.389, în 2000. Aproximativ 4.300 de ovocite sunt necesare pentru naşterea a 80 de bebeluşi.

Potrivit reprezentanţilor Centrului pentru Bioetică şi Cultură din SUA, până în prezent, nu există reglementări clare şi politici de protejare a donatoarelor de ovule de la exploatare. Dacă o donatoare de ovule este vătămată, la cine se poate adresa după ajutor? Cine poate vorbi pentru ea? Este important ca societatea să urmărească cu atenţie şi să avertizeze asupra riscurilor utilizării fertilităţii unei femei în beneficiul alteia.

Donatoarele trec printr-un lung proces de selecţie, ceea ce vine în întâmpinarea celor care cumpără ovulele. Sunt excluse din start posibilele donatoare cu boli genetice, boli de familie etc. Procesul de selecţie nu are scopul de a garanta siguranţa şi bunăstarea donatoarei, ci îl asigură pe cumpărător că ovulele au materialul genetic cel mai bun posibil.

Filmul documentar "Exploatare pentru ovocite"

La 7 august, la New York, va fi lansat filmul documentar "Eggsploitation" ("Exploatare pentru ovocite"), care îşi propune să dezvăluie faţa ascunsă a industriei fertilităţii şi consecinţele donării de ovocite pentru sănătatea femeilor. Documentarul prezintă cazul a trei tinere femei, care au suferit importante complicaţii de sănătate în urma donării de ovocite.

Aceste mărturii fac apel la conştientizarea pericolelor din industria de fertilitate nereglementată până în prezent, care atrage miliarde de dolari şi pune în pericol starea de sănătate a femeilor tinere în favoarea împlinirii dorinţei de copii a altora. Industria fertilităţii ţinteşte cu precizie spre femeile tinere vulnerabile şi îşi ascunde pericolele în spatele "unei publicităţi înşelătoare, a unor impulsuri financiare mari, făcând apel la altruism".