Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Investitorii chinezi, interesaţi de canalul Siret-Bărăgan
Reprezentanţii Ministerului Agriculturii au discutat cu investitorii chinezi despre realizarea canalului Siret-Bărăgan. "Săptămâna trecută am avut o întâlnire cu delegaţia chineză, care are un apetit pentru astfel de investiţii. Cel mai importat lucru pe care l-a cerut partea chineză a fost modul de amortizare a investiţiilor. Noi avem deja nişte date pe care le vom pune pe masă indiferent ce investitor avem, din partea asiatică sau europeană, şi cred că vom găsi soluţiile cele mai bune", a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Daniel Botănoiu.
Potrivit datelor MADR, realizarea canalului Siret-Bărăgan ar permite irigarea a aproximativ 500.000 de hectare din Câmpia Română şi obţinerea unor economii de 40-60% la energie, deoarece transportul apei în sistemele de irigaţii se va face preponderent gravitaţional şi mai puţin prin pompare. Canalul reprezintă o investiţie de mare amploare, estimată la circa 3,4 miliarde de euro pentru 190 de kilometri, conform unor evaluări făcute încă din 2003 şi care includ şi sistemele de irigaţii.



.jpg)