Un procent de 66% dintre şoferi declară că se simt în siguranţă în trafic, cea mai ridicată valoare înregistrată până în prezent şi cu 9% mai mult comparativ cu 2022, potrivit unui studiu realizat de Cult
Jandarmul anului
Un căpitan care a salvat zece copii în perioada ninsorilor abundente din această iarnă a fost desemnat "Jandarmul anului", ministrul de interne Gabriel Berca felicitându-l în cadrul ceremoniei organizate cu ocazia împlinirii a 162 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. Titlul de "Jandarmul anului" a fost acordat căpitanului Daniel D., din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, sub comanda căruia un echipaj de jandarmi au salvat o sută de persoane, din care zece copii, în perioada ninsorilor abundente, el însuşi transportând pe jos, pe o distanţă de un kilometru şi jumătate, până la un echipaj SMURD, un copil de şase zile. În cadrul ceremoniei, alţi cinci jandarmi au fost recompensaţi cu plachete de onoare, doi pentru intervenţia pentru salvarea de vieţi omeneşti şi deszăpezire, iar trei pentru prinderea unor persoane care au comis infracţiuni.



.jpg)