Ocoalele Romsilva au stocuri de circa 400.000 mc de lemn de foc, disponibile la comercializare către populaţie. Acestea vor fi completate prin recoltările care se vor face în perioada următoare, astfel încât
Lâna, folosită în construcții
În urma unor discuții cu reprezentanții unei societăți comerciale din județul Bistrița, ministrul agriculturii, Petre Daea, a declarat, într-un comunicat, că există interes pentru utilizarea lânii de oaie în construcții, ca material termoizolant. De asemenea, acesta a mai spus că investitorii doresc să identifice și alte modalități de prelucrare și valorificare a lânii, cum ar fi fabricarea îngrășămintelor sau extragerea lanolinei pentru industria cosmetică și farmaceutică, în vederea extinderii domeniului de activitate. Potrivit unui proiect lansat recent în dezbatere publică, oierii vor putea primi un leu pentru fiecare kilogram de lână vândută, după aprobarea ajutorului de minimis propus de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru care va fi alocată o sumă totală de 36 de milioane de lei din bugetul instituției pe anul 2018.



.jpg)