Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Lansarea cărţii „Dinamica fenomenului religios şi modernizarea rurală“
La Palas Mall Iaşi va avea loc mâine, 15 martie 2015, de la ora 11:30, lansarea volumului „Dinamica fenomenului religios şi modernizarea rurală“, semnat de dr. Roxana Necula. Evenimentul cultural se va desfăşura în cadrul Târgului Internaţional de Carte LIBREX, care se desfăşoară la Palas Mall între 11-15 martie 2015 şi face parte din programul manifestărilor prilejuite de Zilele Asistenţei Sociale - 2015, organizate de Sucursala Teritorială Iaşi a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România. Despre volumul amintit vor face referire prof. univ. dr. Vasile Miftode de la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, prof. univ. dr. Antonio Sandu de la Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava şi conf. univ. dr. Beatrice Ioan de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“ din Iaşi. Evenimentul va fi moderat de dr. Ana Frunza, reprezentant al Departamentului de Relaţii Publice al Editurii LUMEN. (C. Ciofu)