Înscrierea în programul Tomata, schema de ajutor de minimis pentru cultivatorii de tomate şi alte legume în spaţii protejate, începută în februarie, s-a încheiat la 15 aprilie. În Olt, fermierii înscriși
Legea salarizării unitare, finalizată în iunie
Ministrul muncii, Lia Vasilescu, a declarat că Legea salarizării unitare a bugetarilor va fi finalizată şi trimisă către Parlament cel mai târziu în luna iunie 2017. „Acum lucrăm la Legea salarizării unitare, iar toate salariile bugetarilor vor creşte, evident că vor creşte şi cele ale demnitarilor în raportul care este absolut necesar, dar credem că e bine să se întâmple toate aceste majorări odată pentru toată lumea”, a spus ministrul muncii, potrivit Mediafax. Demnitarul a menţionat că raportul dintre salarii va fi de 1 la 13.



.jpg)