Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Linie telefonică specială pentru cumpărătorii de locuinţe
Achiziţionarea unui apartament sau a unei case necesită multă atenţie şi de multe ori cumpărătorii au ghinionul să întâmpine situaţii neplăcute. Pentru a preîntâmpina sau pentru a rezolva aceste probleme, Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor a lansat un număr telefonic special unde cumpărătorii pot primi consultanţă gratuită.
Asociaţia pentru Protecția Consumatorului (www.InfoCons.ro) a lansat numărul 021-9615, apelabil din toate rețelele, dedicat consumatorilor care au achiziționat sau vor să achiziționeze un imobil atât într-un cartier rezidențial, cât și într-un bloc nou de locuințe. La acest număr consumatorii pot solicita consiliere, informare și pot depune o sesizare în domeniul protecției consumatorilor. Cumpărătorii pot solicita informații atât în perioada de semnare a precontractelor, cât și după achiziția acestora. „Un consumator cu atitudine înseamnă cu adevărat un consumator european care nu stă și doar observă, ci se și implică activ. Implicarea este la îndemâna fiecăruia dintre noi. Prin aceasta putem schimba cu adevărat ceva. Trebuie să luăm atitudine, să depunem o sesizare pentru ca generațiile următoare să nu mai pățească ce am pățit noi. InfoCons este alături de consumatorii care doresc să înceapă o viață nouă prin achiziţia unui imobil şi ar trebui să fim cu toții mai atenți, mai responsabili și mai ales să luăm atitudine”, arată președintele InfoCons, Sorin Mierlea, într-un comunicat al instituției.
Viitorii proprietari ai unei locuințe trebuie să cunoască drepturile fundamentale pentru a lua o decizie corectă și informată. Toți consumatorii au dreptul de a fi protejați împotriva riscului de a achiziționa un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viața, sănătatea sau securitatea ori să le aducă atingere drepturilor și intereselor legitime. De asemenea, trebuie să fie informați complet, corect și precis asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor, astfel încât decizia luată să corespundă cât mai bine nevoilor.
Un alt aspect de care trebuie să țină cont cumpărătorul în achiziția unei locuințe este faptul că poate fi despăgubit în mod real și corespunzător pentru pagubele generate de calitatea necorespunzătoare a produselor și serviciilor, folosind în acest scop mijloace prevăzute de lege. În cele mai multe dintre cazuri, cumpărătorii nu au experiența și pregătirea juridică pentru a înțelege pe deplin clauzele contractului de vânzare, în acest caz se poate refuza încheierea contractelor care cuprind clauze abuzive, conform prevederilor legale în vigoare. Persoanele care au nelămuriri sau vor să afle informaţii legate de cumpărarea unei locuinţe pot accesa numărul de mai sus, dar pot trimite şi mesaje prin Whatsapp la numărul 0732.008.969, direct la adresa de e-mail: juridic@infocons.ro sau în scris la CP 38, OP 53, sector 4, București.