Doar șase ţări membre ale Uniunii Europene nu au adoptat, până în prezent, moneda unică: România, Polonia, Cehia, Ungaria, Suedia şi Danemarca, transmite Reuters. România are dificultăţi cu reducerea celui ma
Milioane de americani îşi pierd locuinţele
Milioane de americani riscă să-şi piardă locuinţele din cauza datoriilor la creditele ipotecare, a declarat Daniel Leigh, şeful grupului de experţi al Fondului Monetar Internaţional (FMI). "Aproximativ 2,5 milioane de proprietari de apartamente şi case din SUA şi-au pierdut deja proprietatea, iar în alte 1,5 milioane de cazuri, ratele sunt plătite sistematic cu întârziere", a menţionat Leigh, economist în Departamentul de cercetare al FMI. Potrivit experţilor, de la sfârşitul anului 2006, circa 8 milioane de americani au fost în imposibilitatea de a-şi achita creditul ipotecar.


