Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Modificări în programul „Cornul şi laptele“
O nouă strategie a programului de distribuire a laptelui în şcoli se află în lucru şi va fi depusă spre aprobare până la 1 iulie la Comisia Europeană. Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, George Turtoi, a subliniat că programul va include o mai mare varietate de produse, spre a-l face cât mai atractiv pentru elevi.
Reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) lucrează împreună cu producătorii şi procesatorii la strategia programului de distribuire a laptelui în şcoli, aceasta urmând a fi depusă spre aprobare până la 1 iulie la Comisia Europeană. „Vă asigur că pe 1 iulie noi vom depune strategia, la fel cum am respectat toate termenele solicitate de către Comisie, dar la nivel naţional, având în vedere obiectivele principale ale acestui program, partea de coordonare strategică ar trebui să se afle în altă zonă, dar partea de gestiune, fără nici o problemă, va fi în continuare dusă la îndeplinire de către Ministerul Agriculturii“, a spus secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, George Turtoi, la lansarea unui raport de politici publice realizat de Centrul Român de Politici Europene (CRPE), care analizează programul naţional „Laptele şi cornul“.
Potrivit oficialului MADR, programul prin care le este oferit zilnic copiilor din ciclurile primar şi gimnazial un mic dejun format din corn (biscuiţi) şi lapte (în unele cazuri, iaurt sau brânză topită) va suferi modificări pentru a deveni mai atractiv în rândul copiilor. Astfel, programul ar urma să includă o mai mare varietate de produse, de la lapte şi până la produse fermentate şi brânzeturi. În acelaşi timp, autorităţile vor ca sumele de decontat pentru un elev să ajungă la nivelul maxim pe care îl acceptă Comisia Europeană prin regulament, cel puţin pe partea de lapte. Totodată, pentru a veni în sprijinul producătorilor şi procesatorilor în corelare cu eliminarea cotei de lapte, oficialităţile se gândesc la o descentralizare mai mare a programului. „Ştim că au fost sesizări că produsele aveau o calitate mai slabă şi atunci ar fi cel mai bine să dăm nişte îndrumări despre calitatea pe care trebuie să o aibă un produs, despre ce varietate de produse se poate asigura“, a explicat Turtoi, citat de Agerpres.
Centrul Român de Politici Europene (CRPE), care a prezentat marţi un raport pe această temă, a susţinut „necesitatea armonizării strategiilor naţionale sectoriale din domeniile educaţie, sănătate şi agricultură cu programul naţional «Cornul şi laptele», precum şi alinierea obiectivelor programului naţional la schema europeană «Laptele în şcoli»“. „În acest sens se poate acorda un impact mai mare al programului la nivelul industriei, comunităţii, şcolii şi elevilor“, susţine Ciprian Ciucu, director de programe în cadrul CRPE.
Pe de altă parte însă, raportul CRPE atrage atenţia că valoarea porţiei de lapte şi corn, de 1,17 lei, inclusiv TVA, nu a mai fost actualizată (indexată) din 2008, deşi preţul de achiziţie a laptelui de la producători s-a dublat, „ceea ce a scăzut atractivitatea programului pentru producători şi a afectat calitatea produselor oferite în program“. În afara actualizării sumelor acordate, raportul mai recomandă Guvernului să desemneze o autoritate centrală cu rol de coordonator, aceasta deţinând atribuţii şi în implementarea, monitorizarea şi revizuirea programului. De asemenea, se recomandă organizarea, cu participarea directă a Ministerului Agriculturii, a unui proces de consultare publică, în vederea definirii strategiei României pentru punerea în aplicare a schemei europene „Laptele în şcoli“. (Oana Nistor)