Bisericile din lemn aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO şi cele aflate în circuitul bisericilor din Transilvania au fost printre cele mai vizitate obiective turistice din judeţ în această vară, potrivit preşedintei Asociaţiei Naţionale pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), filiala Maramureş, Livia Sima. „Vechile bisericuţe din lemn, opt făcând parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, dar şi cele aflate într-un circuit al bisericilor transilvane, la fel de valoroase şi importante pentru fiecare sat, au fost printre obiectivele cele mai vizitate de turiştii români şi străini vara aceasta. Unele biserici au peste 200 de ani vechime şi atrag atenţia prin realizarea arhitectonică, linia zveltă şi turla înaltă care, privită de la distanţă, îţi dă senzaţia ca înfige cerul. Toate bisericile vechi din lemn sunt parte a patrimoniului din Maramureş şi reprezintă identitatea noastră şi o legătură aparte cu divinitatea. (…) Turiştii români sau străini sunt impresionaţi de frumuseţea acestor biserici, arhitectura simplă, dar complicată în realizare prin care lemnul a luat forme deosebite”, a declarat Livia Sima pentru Agerpres.
Monedă BNR la 130 de ani de la nașterea lui Camil Petrescu
Banca Naţională a României a lansat luni, 9 septembrie, în circuitul numismatic, o monedă din argint cu tema „130 de ani de la naşterea lui Camil Petrescu”. Potrivit unui comunicat al băncii centrale, aversul monedei prezintă o compoziţie inspirată din romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, iar reversul monedei redă portretul, numele lui Camil Petrescu şi anii între care acesta a trăit: 1894 şi 1957.
Monedele din argint sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent şi sunt însoţite de broşuri de prezentare şi certificate de autenticitate, având semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central. Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 de piese. Preţul de vânzare pentru o monedă este 510 lei, fără TVA, inclusiv broşura de prezentare şi certificatul de autenticitate.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede s-a realizat prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.



.jpg)