Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Noile reglementări pentru ucraineni intră luni în vigoare
Începând de la 1 mai 2023, persoanele venite din Ucraina nu vor mai primi 50 de lei pe zi pentru cazare şi 20 de lei pe zi pentru hrană, așa cum prevedea așa-numitul program „50/20”, ci vor beneficia de noi reglementări care să stimuleze integrarea lor pe piața muncii și prin care le va fi acordat un ajutor pentru cazare timp de patru luni.
Noul program îi dezavantajează, însă, pe refugiații care nu știu limba română, care nu au reușit să se angajeze și care vor rămâne, practic, fără cazare.
În această situație sunt unii ucraineni aflați în judeţul Tulcea, care s-au mutat deja în internatele unor licee. Vladimir Butnic din Tatarbunar, Ucraina, a venit acum un an în România împreună cu soţia şi fiica de 5 ani. „Până acum, am trăit pe program („50/20”, n.r.). Programul s-a închis, ne-am mutat la Liceul Agricol”, a declarat, pentru Agerpres, Butnic, care a început să învețe limba română la Agenţia de Dezvoltare, Refacere şi Ajutor din Tulcea.
La rândul ei, Georgeta Bielaly este de părere că încetarea programului „50/20” va fi o problemă pentru foarte multe persoane.
„Programul care va fi e orientat pe oamenii care ştiu limba şi care pot să se angajeze. Din 100 de ucraineni, 80 vor pleca din cauza programului nou. Nu ştii limba, nu poţi să lucrezi. Majoritatea au venit cu copii. Dacă au până în 6 ani, trebuie duşi la grădiniţă, iar acolo nu-i poţi lăsa dacă nu ai de lucru”, a afirmat Bielaly. În opinia ei, acordarea ajutorului doar timp de patru luni le asigură ucrainenilor un statut provizoriu.
De la declanşarea războiului, circa 110.000 de ucraineni s-au stabilit temporar în România, dintre care 6.651 au locuri de muncă, potrivit ministrului muncii. (C. Z.)