Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
O mamă adolescentă - rezultate de excepţie la bacalaureat
O elevă din Vaslui, care a devenit mamă în decembrie 2015, a obţinut la examenul de bacalaureat media 9.96, reuşind astfel să se claseze pe locul trei pe judeţ, după cele două eleve care au obţinut media 10.
Maria Elisa Pălimaru este din mediul rural, în toţi anii de liceu a făcut naveta, iar în decembrie a devenit mama unei fetiţe. Tânăra nu a renunţat la studii, ci, sprijinită de familie, de colegi şi de profesori, a absolvit clasa a 12a printre premianţi, iar la examenul de maturitate a obţinut rezultate de excepţie. `Eleva a născut în decembrie, dar a continuat să vină la şcoală. Nu a lipsit deloc, a terminat premiantă şi a luat şi bacalaureatul cu notă mare. Schimbările din viaţă nu au dărâmat-o, a reuşit să se mobilizeze şi a învins. O felicit şi îi doresc succes”, a declarat profesor Cătălin Ignat, directorul Liceului `Mihail Kogălniceanu“ din Vaslui, liceu absolvit de Maria Pălimaru. Visul Mariei este să fie arheolog. `Vreau să urmez Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii «Alexandru Ioan Cuza», din Iaşi şi să devin arheolog”, a spus Maria Elisa Pălimaru, citată de Agerpres. Rata de promovare pe ţară, în prima sesiune a examenului de bacalaureat 2016, înainte de contestaţii, este de 66,7%, cu 0,3% mai mare decât anul trecut.