Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
O nouă șansă!
Se stinge un an… Se stinge, se-nchide, se subțiază, se risipește ca un fum, dispare. Cum a fost? Ce fel de an ne-a fost 2016?
Spiritul creștin ne cere să ne gândim în primul rând la cei aflați în nevoie și la cei plecați dintre noi, mai ales când moartea a fost violentă. Au fost, anul acesta, incendii, cutremure, inundații, plus numeroase și cumplite atentate: la Istanbul, Jakarta, Ouagadougou, Bacha Khan, Bruxelles, Orlando, Dhaka, Nisa, München, Berlin… Războiul din Siria pare fără sfârşit, iar milioane de oameni s-au refugiat în Europa, ridicând uriaşe probleme logistice, economice, politice şi chiar morale.
A fost, de asemenea, un an foarte agitat din punct de vedere politic, cu alegeri prezidențiale în Statele Unite, Austria, Bulgaria, Republica Moldova, cu scrutin local și parlamentar în România. Dinspre toate aceste direcții așteptăm acum, cu oarece emoții, să vedem care vor fi schimbările, într-o lume aflată într-o permanentă schimbare. S-a înregistrat, de altfel, un eveniment major, în premieră: dacă până acum toate statele europene se străduiau să se integreze în Uniunea continentală, Marea Britanie a decis s-o părăsească… E un precedent! Care, între altele, a reactivat mișcările secesioniste de ici-colo. Iar între timp, în Turcia a eșuat un puci, urmarea fiind o cascadă de arestări și decizii restrictive, eufemistic spus…
Pe meleagurile noastre, la 27 de ani din Decembrie 1989 încă nu prea suntem lămuriți ce-a fost atunci și cum s-au legat lucrurile după. În special nu ne e clar dacă, după mai bine de un sfert de veac, România ar fi putut sau nu să fie mult mai bine decât este.
2016 a mai fost un an excepțional pe tărâmul științei: am putut vedea prima floare - o cârciumăreasă - care a crescut în spațiu, mai exact pe Stația Spațială Internațională, și au fost observate prima dată în mod nemijlocit undele gravitaționale!
Pentru Biserica Ortodoxă Română și credincioșii ei a fost Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti. Prima parte a prilejuit un eveniment minunat, Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din toată lumea, despre care ziarul nostru a scris pe larg la vremea respectivă.
În rest, au fost de toate, și mai bune, și mai rele: a eșuat campania strângerii de fonduri pentru Cumințenia Pământului, Barack Obama a devenit primul președinte american care a vizitat Hiroshima, virusul Zika n-a reușit să tulbure Jocurile Olimpice de la Rio, în schimb au făcut-o multele dezvăluiri despre cazuri de dopaj, inclusiv implicând nume de celebrități, a fost Anul Internațional al Leguminoaselor și cel al Camelidelor (cămila, dromaderul, lama), a fost an bisect, în România a intrat în vigoare Legea antifumat, în lume a explodat Dosarul Panama (conturi secrete ale VIP-urilor), Portugalia a câştigat Campionatul European de Fotbal fără Cristiano Ronaldo în teren, încălzirea globală continuă, dar la ora la care sunt scrise aceste rânduri la București e un pui de ger.
Toate acestea privesc, desigur, comunitatea - fie ea locală, națională sau mondială. Nici un bilanț nu poate fi complet fără realizările și eșecurile personale, bucurii și tristeți, speranțe și dezamăgiri; dar pe ele și le contorizează fiecare, în mintea și sufletul lui. Esențial este ca, la sfârșitul analizei, să răspundem cinstit la cel puțin o întrebare: Am fost, anul acesta, un pic mai buni decât în cel precedent? Un pic mai concesivi, mai înțelegători, mai dispuși să acceptăm părerile celorlalți, mai determinați să facem bine, mai activi, mai puțin depresivi, mai atenți la cei din jur, mai darnici, mai altruiști?
Măcar un pic! Dacă da, avem toate motivele să ne bucurăm că începe un An Nou. Dar și dacă nu - căci Dumnezeu ne mai dă o șansă să evoluăm sufletește. N-am fost acum mai buni? Vom fi la anul! Așa să ne-ajute Dumnezeu!