Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu
Observații solare lunare la Brașov
Planetariul din Braşov va organiza, o dată pe lună, din aprilie şi până în octombrie, observaţii solare, gratuite, în parcul central al municipiului, ca urmare a interesului foarte mare arătat de publicul care a participat la evenimentul organizat cu ocazia eclipsei parţiale de soare din octombrie 2022. „Pe 24 aprilie, 22 mai, 12 iunie, 21 august, 18 septembrie şi 9 octombrie, vom fi prezenţi în parcul Nicolae Titulescu, de lângă Primăria Braşov, cu cele trei telescoape ale noastre, pentru a urmări în detaliu steaua care ne dă lumină şi căldură”, au anunţat reprezentanții Grădinii Zoologice din Braşov, care are în componenţă planetariul. (C. Z.)



.jpg)