Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Până joi va fi ger în toată ţara
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, ieri, o informare de ger şi intensificări ale vântului valabilă până joi dimineaţă. Potrivit meteorologilor, vremea va fi deosebit de rece în majoritatea regiunilor. În sudul, estul şi centrul ţării vor fi temperaturi maxime preponderent negative, iar dimineaţa şi noaptea va fi ger, cu minime de până la -15 grade, iar izolat în Muntenia, Oltenia şi sud-estul Transilvaniei se vor înregistra valori termice de -20 grade.
Totodată, meteorologii au anunţat că vremea se va menţine deosebit de rece, local geroasă noaptea şi dimineaţa până în jurul datei de 26 ianuarie.
Primăria Municipiului Bucureşti a pus la dispoziţia cetăţenilor numerele de dispecerat 0800.800.868 şi 021.9844 pentru eventuale probleme generate de îngheţ sau ninsoare. În acelaşi timp, Primăria Generală adresează un apel către bucureşteni să sesizeze la aceste numere de telefon prezenţa pe stradă sau în scările blocurilor a unor persoane fără adăpost, pentru ca acestea să fie preluate de Poliţia Locală şi transportate la unul dintre centrele sociale ale Capitalei. Poliţia Română recomandă conducătorilor auto să pornească la drum numai după ce s-au interesat cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgă şi situaţia meteorologică existentă. De asemenea, autovehiculele trebuie să fie echipate corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă.