Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Parlamentarii au respins creşterea valorii punctului de pensie
Proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2010 a fost adoptat, joi, de Parlament, cu 192 de voturi „pentru“ şi 138 de voturi „împotrivă“. Potrivit votului dat de parlamentari, bugetul de stat pentru anul 2010 se stabileşte la venituri în sumă de 66.654,3 milioane de lei, iar la cheltuieli în sumă de 101.678,4 milioane de lei, cu un deficit de 35.024,1 milioane de lei.
După ce au adoptat bugetul de stat, parlamentarii au trecut la dezbaterea proiectului Legii bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2010.
Dezbaterile pe marginea bugetului asigurărilor sociale de stat au fost marcate de discuţii aprinse în ceea ce priveşte articolul 16, referitor la valoarea punctului de pensie. Aleşii au respins cu 186 de voturi „împotrivă“ şi 149 de voturi „pentru“, creşterea valorii punctului de pensie la 826,2 lei.
Cele două legi urmează să fie promulgate, prin decret prezidenţial, de preşedintele Traian Băsescu şi să fie publicate în „Monitorul Oficial“ al României.