Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Patru studenţi de la Colegiul „Sfântul Nicolae“ au participat la FOSR 2014
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a desfăşurat în perioada 28 iulie-3 august 2014, la Cluj-Napoca, cea de-a IX-a ediţie a Forumului Organizaţiilor Studenţeşti din România (FOSR), cel mai amplu eveniment studenţesc de dezbatere a politicilor educaţionale la nivel naţional, care a reunit peste 300 de reprezentanţi ai studenţilor din organizaţiile studenţeşti din ţară. Colegiul „Sfântul Nicolae“ al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi a avut la acest amplu eveniment studenţesc 4 membri, în calitate de invitaţi.
Din partea Colegiului „Sfântul Nicolae“ au fost prezenţi la atelierele şi la dezbaterile FOSR - ediţia a IX-a - studenţii teologi Ştefan Pîrnău, Ovidiu Coşeraru, Leonard Luţia şi Ştefan Ciurciun. Reprezentanţii studenţilor au dezbătut în cadrul FOSR problemele învăţământului superior în 8 ateliere de lucru paralele şi apoi, în cadrul sesiunii plenare, şi-au stabilit priorităţile pentru anul universitar următor. Aceştia îşi propun să continue acţiunile de presiune asupra Ministerului Educaţiei pentru abrogarea prevederilor negative ale Ordonanţei de Urgenţă 49/2014 şi, totodată, să militeze pentru creşterea finanţării educaţiei, astfel încât aceasta să poată fi relevantă, de calitate şi accesibilă oricărui tânăr.
Nemulţumirile studenţilor în ceea ce priveşte Ordonanţa de Urgenţă sunt legate atât de faptul că nu au fost consultaţi de Minister cu privire la modificările propuse, cât şi de faptul că Ordonanţa permite rectorilor să se înscăuneze pe viaţă, că au fost reintroduse doctoratele la frecvenţă redusă, că universităţile vor putea înmatricula studenţi peste capacitatea de şcolarizare sau că politicul are undă verde în universităţi. Aceştia mai cer şi respectarea dreptului studenţilor la reducerea de 50% la transportul local, câştigat în protestele din î95, dar pierdut deja în multe centre universitare din cauza banilor puţini primiţi de universităţi de la Minister pentru transport, creşterea burselor sociale astfel încât acestea să acopere cheltuielile minime legate de cazare şi masă pentru studenţii defavorizaţi şi adoptarea unei metodologii care să eficientizeze centrele de consiliere şi orientare din universităţi, astfel încât acestea să ajute mai bine tinerii să îşi aleagă facultatea potrivită şi să reducă abandonul universitar.