Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Pe scurt

Pe scurt

Un articol de: Oana Nistor - 21 Ianuarie 2008

Fermierii ameninţă cu noi proteste

Reprezentanţii fermierilor l-au avertizat pe ministrul agriculturii că, în cazul în care problemele esenţiale existente în agricultură nu sunt rezolvate în maximum 60 de zile vor protesta din nou. Federaţia Naţională a Sindicatelor din Industria Alimentară „Sindalimenta“ şi „Agrostar“ au anunţat că îşi vor striga nemulţumirile începând cu 15 martie, dată la care vor cere şi demisia ministrului Dacian Cioloş. Protestatarii sunt nemulţumiţi de faptul că strategia de combatere pe termen scurt a secetei şi a inundaţiilor nu s-a elaborat încă, dar şi pentru că programele şi politicile pentru evitarea compromiterii campaniei de primăvară nu au fost, de asemenea, elaborate. Sindicatele sunt nemulţumite şi de faptul că nu au fost invitate să participe la discuţiile legate de bugetul şi subvenţiile din zootehnie. Sindicaliştii mai reclamă neavizarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, precum şi preţul ridicat la motorina destinată lucrărilor agricole, considerat cel mai mare din UE. O altă nemulţumire este legată de menţinerea taxei de 0,5 euro/tonă de lapte încasată ANSVSA, care ridică preţul laptelui. De asemenea, ministerul este reclamat şi pentru refuzul de a da în administrarea legumicultorilor cele 10 pieţe en-gros promise. Sindicaliştii din domeniul agricol au mai protestat în luna octombrie 2007, în faţa Ministerului Agriculturii, nemulţumiţi de subvenţiile care se acordă crescătorilor de bovine.

Produse bancare pentru fermieri

În curând, fermierii care vor derula proiecte de dezvoltare rurală ar putea să achiziţioneze diverse produse bancare. Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) poartă discuţii cu reprezentanţii băncilor pentru realizarea unor astfel de produse mult mai accesibile pentru agricultori. Printre recomandările Ministerului Agriculturii cu privire la aceste produse bancare se numără şi acordarea unei perioade de graţie pentru fermierii care apelează la un credit bancar în vederea cofinanţării proiectelor de dezvoltare rurală. În cazul proiectelor mai ample, perioada de graţie ar putea creşte la un an, astfel încât beneficiarul să plătească ratele atunci când primeşte finanţarea din fonduri europene. Până în 2013 se vor derula fonduri europene de aproximativ opt miliarde de euro. Potrivit reprezentanţilor MAPDR, proiectele pentru accesarea fondurilor derulate prin Planul Naţional de Dezvoltare Rurală vor putea fi primite începând cu luna martie.

Preparate din melc la „Săptămâna verde“ de la Berlin

În perioada 18-27 ianuarie 2008 se va desfăşura, la Berlin, Expoziţia Internaţională pentru Industrie Alimentară, Agricultură şi Horticultură „Săptămâna Verde“, considerat cel mai mare eveniment de specialitate în domeniul alimentar şi agricol din Europa. Această manifestare se bucură de un interes major pe plan internaţional, la ediţia din anul 2007 fiind prezenţi 1.601 expozanţi din 55 de ţări, care au expus pe o suprafaţă de 115.000 m2. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale acordă o importanţă deosebită participării firmelor de profil la această prestigioasă manifestare, rezervând un stand de 165 m2. Cu această ocazie, firmele din ţara noastră vor expune o gamă diversificată de produse, cum ar fi miere şi produse apicole, preparate din carne de vită şi de oaie, preparate din carne de pasăre, vinuri, conserve de fructe şi legume, produse de panificaţie, brânzeturi, preparate din melc, precum şi produse specifice satului românesc.