Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pensiile vor ajunge înainte de 10 aprilie
Salariile bugetarilor vor fi plătite până la data de 8 aprilie, iar pensiile până pe 10 aprilie, potrivit unui anunţ făcut de primul-ministru, care a adăugat că acest lucru este posibil întrucât „există lichidităţi în trezorerie“. La finele anului 2014, în România erau 5,357 milioane de pensionari, iar pensia medie lunară a fost de 846 lei, mai mare cu 5,1% faţă de anul precedent.
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,9%) în numărul total de pensionari. Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (73,2%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale.
De pensia socială minim garantată beneficiau anul trecut un număr de 487.200 persoane, din care 116.600 de persoane erau reprezentate de pensionarii din fostul sistem pentru agricultori. (Oana Nistor)